11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialOmul lui Tişe, numit la conducerea Cluj Arena

Omul lui Tişe, numit la conducerea Cluj Arena

Consilierii judeţeni din Cluj au aprobat înfiinţarea unei societăţi comerciale care va administra noul stadion, Cluj Arena, proprietate a administraţiei judeţene. La conducerea acestei societăţi a fost numit omul de încredere al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. Este vorba de Radu Florin Raţiu, care este, totodată, consilier local în Cluj-Napoca şi consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj. Radu Florin Raţiu are doar 27 de ani, însă spune că va reuşi să administreze în mod eficient cel mai mare stadion din Transilvania.

Obligaţi să facă profit

El va fi ajutat de un consiliu de administraţie format din şapte persoane, care vor reprezenta toate formaţiunile politice din deliberativul judeţean. Noua societate comercială va trebui să obţină profit, atât din închirierea stadionului, cât şi din închirierea spaţiilor comercială. “În zona tribunei oficiale avem, practic, o clădire cu opt etaje, în care vor fi restaurante, baruri, magazine, unde vor putea fi organizate, de exemplu, nunţi”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă