14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialSprijin pentru proiectul Roşia Montană

Sprijin pentru proiectul Roşia Montană

Patronatele şi sindicatele sprijină cel mai important proiect economic din Transilvania.

Pentru prima oară în ultimii doi ani, declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu au fost primite cu simpatie de organizaţiile patronale şi de către sindicate. Este vorba de declaraţiile prin care şeful statului îşi exprima sprijinul faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.

“Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii felicită initiaţiva preşedintelui Traian Băsescu de reiterare a susţinerii pe care o acordă implementării proiectului minier de la Roşia Montană. Ca reprezentanţi ai firmelor mici şi mijlocii româneşti, suntem convinşi că demararea acestui proiect va aduce beneficii consistente atât sectorului economic local, cât şi economiei naţionale. Este cunoscut efectul multiplicator pe care o asemenea investiţie amplă îl are asupra dezvoltării economice a zonei în care activează, şi avem exemple chiar aici în ţară. Conform planului de investiţii prezentat de compania RMGC, aproximativ 2,4 miliarde de dolari sunt prevăzuţi a fi investiţi în bunuri, servicii şi forţa de muncă, ceea ce poate însemna comenzi pentru peste 1.000 de IMM-uri din sectoarele conexe şi nu numai. “, afirmă preşedintele acestei organizaţii patronale, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu.

De asemenea, o altă organizaţie patronală, care reprezintă interesele companiilor dintr-unul dintre cele mai grav afectate sectoare economice, cel al construcţiilor, susţine această iniţiativă. “Patronatul Societăţilor de Construcţii apreciază în mod deosebit declaraţia publică a preşedintelui României de susţinere a proiectului minier de la Roşia Montană. Implementarea acestui proiect poate aduce un impuls de dezvoltare pentru toate sectoarele economiei. Numai în sectorul construcţiilor, în acest moment în care proiectul este abia în stadiul avizării, investitorul a realizat lucrări de peste 32 de milioane de dolari, care au implicat 134 de companii de construcţii, 12 firme de arhitectură şi 2.300 de muncitori.”, spun reprezentanţii acestui patronat. 

Sprijin din partea comunităţii locale

De asemenea, administraţia locală şi-a exprimat, din nou, sprijinul pentru proiectul minier al companiei Roşia Montană Gold Corporation. “Comunitatea din Roşia Montană salută declaraţia preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, în ceea ce priveste demararea investiţiei miniere propuse aici.

Ne bucurăm că după atâta timp de aşteptare primim semnale tot mai clare că viaţa noastră, a celor din Roşia Montană şi nu numai, se poate îmbunătăţi radical.

Salutăm declaraţia preşedintelui şi îi mulţumim pentru că a vizitat Roşia Montană, nu doar o dată, pentru a cunoaşte problemele comunităţii şi a vedea realităţile locale.

 Suntem convinsi că dezvoltarea durabilă, promovarea culturii şi tradiţiilor Roşiei Montane vor fi posibile cu ajutorul unui minerit modern”, a declarat primarul Eugen Furdui. Declaraţii asemănătoare au făcut şi primarii din Ciuruleasa, Sohodol şi Crişcior, dar şi ONG-uri precum Pro Dreptatea, Asociaţia Studenţilor din Roşia Montană ori Asociaţia Pensionarilor din Roşia Montană. 

Sindicatele vor concretizarea proiectului

O altă scrisoare de sprijin vine de la reprezentanţii sindicatului Viitorul Mineritului. “Afirmaţiile preşedintelui României de încurajare a investiţiei de la Roşia Montană nu pot decât să ne bucure, căci aşteptăm cu toţii de mult timp să începem activitatea aici, la Roşia. Membrii sindicatului nostru trăiesc cu speranţa că va veni curând ziua când va începe construcţia minei. Sperăm, astfel, într-o decizie grabnică a autorităţilor române în favoarea reînceperii mineritului la Roşia Montană”, afirmă reprezentanţii sindicatului.

Cele mai citite

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă