19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialMETEO. Urmează patru zile de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

METEO. Urmează patru zile de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Administrația Națională de Meteorologie informează că în următoarele zile, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În după-amiaza zilei de miercuri (24 mai) și în noaptea de miercuri spre joi (24/25 mai) astfel de fenomene vor fi frecvente în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. Joi, vineri și sâmbătă (25, 26 și 27 mai) instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, centrul și estul teritoriului și în toată zona montană. Se vor înregistra cantități de apă care, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...
Ultima oră
Pe aceeași temă