31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialCelebrul Don King, invitat la meciul lui Bute de la Romexpo

Celebrul Don King, invitat la meciul lui Bute de la Romexpo

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, l-a contactat pe Don King, căruia i-ar fi oferit suma de 200.000 de dolari pentru a veni la Bucureşti la gala lui Lucian Bute, au declarat surse din cadrul FR de Box, citate de Mediafax.

Pentru gala Campion pentru România, FR Box încearcă să-i aducă la Bucureşti atât pe Evander Holyfield, cât şi Lennox Lewis. Donald „Don” King a fost contactat deja pentru a veni la Bucureşti, iar cunoscutul promotor, acum în vârstă de 79 de ani, ar fi cerut 200.000 de dolari pentru a onora invitaţia. Rudel Obreja a fost de acord cu pretenţiile lui Don King, susţin sursele citate.

Don King este cunoscut în toată lumea pentru frizura lui, dar şi pentru meciurile celebre pe care le-a pus în scenă. „Rumble in the Jungle”şi „Thrilla în Manila”, precum şi ascensiunea lui Mike Tyson au fost orchestrate de controversatul promotor. Don King a avut sub contract până acum nume mari din box ca Muhammad Ali, George Foreman, Larry Holmes, Mike Tyson, Evander Holyfield , Julio Cesar Chavez, Andrew Golota, Felix Trinidad, Roy Jones Jr. şi Marco Antonio Barrera.

Don King apare frecvent apare la talk-show-uri în America şi se ocupă în continuare de promovarea meciurilor de box. Viaţa lui Don King a fost subiect de film în 1997, actorul Ving Rhames jucând rolul promotorului în „Don King: Only in America”, film produis de HBO.

Rhames a câştigat Globul de Aur pentru rolul din Don King: Only in America. Sursele citate susţin că este posibil ca Don King să vină la Bucureşti să-l urmărească pe Bute, aflat sub contract cu Interbox, pentru a-l promova în America de compania lui.

Cele mai citite

Salariul mediu net a scăzut în luna mai. INS explică de ce românii au încasat mai puțini bani

Salariul mediu net din România a scăzut în luna mai cu 2,7% comparativ cu aprilie, ajungând la 5.684 de lei, potrivit datelor publicate de...

Angajați Meta dau compania în judecată: acuză folosirea inteligenței artificiale la concedieri

Un grup de 26 de foști și actuali angajați ai Meta a intentat un proces împotriva companiei fondate de Mark Zuckerberg. Aceștia susțin că...

Ibrahimovic s-a înclinat în fața unui spaniol! Verdict categoric după Franța – Spania

Zlatan Ibrahimovic și Thierry Henry au lăudat prestația Spaniei după victoria cu 2-0 în fața Franței, care a trimis campioana Europei în finala Campionatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă