19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCând dăunătorii termină tot, se mănâncă între ei | OPINIE

Când dăunătorii termină tot, se mănâncă între ei | OPINIE

Așa se întâmplă cu dăunătorii când se înmulțesc prea tare și nu le mai ajunge hrana. Se mănâncă între ei. 

O să avem un alt Guvern, cu alte slugi. Până se vor instala și vor scoate toți oamenii celeilalte găști din joc va mai trece un an. În tot timpul ăsta, singurii care pierdem suntem noi, cei ce le plătim salariile și bugetele pe care le prăduiesc fără nicio limită.

Vor urma zile grele pentru toată lumea doar pentru că niște șmecheri s-au trezit cu orgoliile rănite și conturile lovite.

În niciun caz soluția pentru bătaia de joc a grupării Dragnea nu o reprezenta gașca lui Ponta. Sunt doar două facțiuni ce se luptă pentru bani și influență în interiorul unui partid care a pus la cale toate marile tunuri din România.

Așa cum Dragnea își are propriile dosare, și Ponta le are pe ale sale, plus prietenia cu urmăritul internațional Sebastian Ghiță. De ce l-aș crede pe vreunul dintre ei că s-a schimbat brusc și-i pasă câtuși de puțin de cei pe care se tot bat să-i conducă?

Ce motive ar avea cineva să susțină oameni care acum câteva luni amenințau protestatarii cu contramanifestații la fel ca în vremurile când tătucul Iliescu aducea minerii în Piața Universității?

Vom constata cu toții, cel târziu la anul pe vremea asta, că și următorul Guvern este un eșec. Cine va mai plăti atunci politic va conta prea puțin, pentru că vom fi plătit deja destul cu toții.

Nu știu cât mă va mai interesa că s-a spart PSD-ul și microbii lui s-au împrăștiat peste tot. Am mai văzut o dată circul ăsta, doar că nu eram atât de aproape de buza prăpastiei.

Și nu toți avem domenii prin Brazilia sau ne ținem petrecerile la cluburi de prin Dubai.

Rămâne de văzut cum vor juca președintele Klaus Iohannis și opoziția parlamentară în continuare.

Cu un nou Guvern numit de același Dragnea, nu ne putem aștepta la stabilitate, dar este foarte previzibil un nou eșec.

Imaginile cu pesediștii făcând poze cu Daddy imediat după vot arată slugărnicia unor paiațe care n-au pic de conștiință proprie.

 

 

 

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă