7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialMichel Platini a vizitat noul Stadion Naţional

Michel Platini a vizitat noul Stadion Naţional

O delegaţie UEFA condusă de şeful acestui for, Michel Platini, a vizitat Naţional Arena, alături de preşedintele Federaţiei Române de fotbal, mircea Sandu, şi de primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

„Sunt încântat de ceea ce am văzut, aţi făcut un stadion foarte frumos. Stadionul nu este doar pentru finala Ligii Europa, este o istorie care se va scrie într-un stadion minunat şi o mare ţară precum România îl merită. Aveţi o federaţie frumoasă, un stadion frumos, şi acum trebuie să găsiţi şi jucători foarte buni. Mingea există, arbitri sunt, dar cu jucătorii nu pot să fac nimic. Am venit să văd stadionul pentru că nu pot să fiu prezent la inaugurarea din august”, a spus Platini, citat de Mediafax.

Michel Platini a precizat că o echipă UEFA va veni la Bucureşti după finala din acest an a Ligii Europa, pentru a pune la punct detaliile pentru finala din 2012 a competiţiei.

Preşedintele UEFA a mai spus că, pentru ca Naţional Arena să găzduiască o finală de Liga Campionilor, capacitatea stadionului ar trebui să fie mai mare: „Ar trebui să se mărească stadionul de la 55.000 la 75.000 de locuri. E dificil, aproape imposibil să organizezi o finală de Liga Campionilor pe un stadion care are între 40 şi 55.000 de locuri, cererea este prea mare”.

Cipriotul Marios Lefkaritis, vicepreşedintele Comitetului Executiv al UEFA, s-a declarat încântat de Naţional Arena: „Am venit prima oară aici când era o gaură mare, iar acum stadionul este aproape gata. Cu certitudine banii au fost folosiţi cu folos”.

Cele mai citite

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...

PSD pregătește schimbarea la conducerea ANS. Thomas Moldovan, în locul Elisabetei Lipă

Elisabeta Lipă nu mai poate conduce Agenția Națională pentru Sport, după ce a fost aleasă deputat, iar PSD îl pregătește pe Thomas Moldovan, fost...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă