33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPeste 2.000 de oameni, prezenţi la petrecerea de Ziua Regalităţii

Peste 2.000 de oameni, prezenţi la petrecerea de Ziua Regalităţii

Peste 2.000 de oameni s-au adunat în curtea Palatului Elisabeta,  la o petrecere în cinstea Regelui Mihai şi a Zilei Regalităţii, notează Mediafax.

Printre cei prezenţi la eveniment se numără personalităţi politice precum Călin Popescu Tăriceanu, Theodor Paleologu şi Daniel Constantin, Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, dar şi ambasadorii Statelor Unite ale Americii, ai Franţei, Spaniei, Rusiei, Chinei, Iordaniei şi Republicii Moldova.

De asemenea, mai multe personalităţi ale vieţii culturale au venit la eveniment, printre care: preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, sculptorul Florin Codre, care a realizat statuia lui Carol I din Piaţa Revoluţiei, pictorul Ştefan Câlţia, actorul George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, Cătălin Ionescu Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti, şi Andrei Dimitriu, directorul Ateneului Român, pianistul Dan Grigore  şi creatoarea de modă Doina Levintza. 

Invitaţii au fost primiţi într-o atmosferă de gală, la intrarea în Palatul Elisabeta fiind amplasaţi patru reprezentanţi ai Jandarmeriei, călare pe cai, în timp ce în curtea palatului se află membri ai detaşamentului de gardă, care poartă costumaţii specifice.

Fanfara “Muzica Reprezentativă a Armatei” a cântat imnul Regelui, în prezenţa Regelui Mihai I, a Principesei Margareta şi a Principelui Radu, iar la încheierea acestuia mulţimea a strigat “Trăiască Regele!” şi a aplaudat.

În momentul de faţă, fanfara continuă să interpreteze piese clasice specifice evenimentului, în prezenţa familiei regale şi a invitaţilor lor.

Anul 2011 este consacrat Jubileului de 90 de ani al Regelui Mihai I, eveniment în cinstea căruia sunt programate în lunile mai şi octombrie, la Bucureşti, ceremonii şi activităţi publice care să marcheze acest moment.

În acest context, pe 10 mai, în sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României, în prezenţa Regelui Mihai I, a Principesei Margareta şi a Principelui Radu, a fost lansat volumul “Lumea regelui/ The King’s World” – un omagiu adus Regelui Mihai la împlinirea vârstei de 90 de ani. Volumul “Lumea Regelui”, editat de Principele Radu, a apărut la editura Polirom.

Pe de altă parte, înainte de lansarea acestui volum, Regele Mihai I a oferit, marţi, Înaltul său Patronaj Asociaţiei Motocicliştilor din România, pentru promovarea sportului motociclistic şi pentru iniţiativele privind îmbunătăţirea siguranţei traficului rutier. O ceremonie pentru oferirea Înaltului Patronaj acestei organizaţii a avut loc la Palatul Elisabeta. Regele Mihai I i-a primit pe reprezentanţii Asociaţiei Motocicliştilor din România în curtea Palatului, aceştia făcând o scurtă paradă, la care au luat parte circa 20 de motociclete, printre care şi un trike.

Totodată, marţi seară, Regele Mihai a primit, în cadrul unei ceremonii, distincţia “The Freedom of the City of London”, din partea reprezentanţilor Guild of Freemen of the City of London, evenimentul fiind urmat de un dineu oficial la Palatul Elisabeta.

În plus, Regele Mihai a conferit, ieri, decoraţia regală “Nihil Sine Deo” Virginiei Zeani, iar în cursul serii de miercuri, Palatul Elisabeta a găzduit un dineu oficial, cu ocazia zilei de 10 Mai – Ziua Regalităţii în România.

Cele mai citite

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă