„Debtocracy”, documentarul difuzat pe Internet despre efectele crizei economice şi istoria datoriei greceşti, provoacă o largă dezbatere publică, însumând peste un milion de vizualizări încă din primele zile de difuzare.
Protagoniştii documentarului „Debtocracy” sunt 200 de oameni, figuri publice semnatare a unei cereri pentru înfiinţarea unei comisii internaţionale de audit, care să aibă drept scop clarificarea motivelor acumulării unei datorii suverane şi condamnarea celor responsabili. Potrivit site-ului presseurop.eu, după prezentarea rezultatelor auditului Grecia are dreptul de a refuza rambursarea datoriei sale „nejustificate”, considerată a fi constituită prin acte de corupţie împotriva intereselor societăţii.
Documentarul despre criza din Grecia (74 minute) este realizat de jurnaliştii Katerina Kitidi şi Aris Hatzistefanou, din banii lor şi din câteva donaţii de la prieteni. Este difuzat gratuit pe debtocracy.gr. din 6 aprilie 2011 şi pe lângă numărul mare de vizualizări, zilnic sunt postate opiniile partizanilor şi adversarilor documentarului pe bloguri, pe Facebook sau pe Twitter. În primele cinci zile de la difuzare s-au înregistrat peste o jumătate de million de vizitatori.
Fără drept la replică
Difuzarea filmului „Debtocracy” este considerată o acţiune politică, fiind prezentată o singură perspectivă asupra examinării evenimentelor care au condus Grecia pe malul prăpastiei. Autorii au ales ca toate opiniile să meargă în aceeaşi direcţie, după cum ei înşişi declară încă din primele minute ale documentarului: „În aproape 40 de ani, două partide, trei familii politice şi câţiva mari patroni au condus Grecia la faliment. Ei au încetat să-şi plătească cetăţenii pentru a-şi salva creditorii”.
În film, se precizează că în cei 190 de ani scurşi de la revoluţia din 1821, Grecia a fost nevoită să se împrumute o singură dată, în timpul ocupaţiei germane, în rest fiind doar beneficiara creditelor.
Kitidi şi Hatzistefanou nu au dat ocazia să-şi exprime punctul de vedere celor pe care îi consideră „complici” ai falimentului naţional. Premierii şi miniştrii de finanţe din ultimii zece ani în Grecia sunt prezentaţi drept verigi ale unui lanţ de conspiratori care au împins ţara în hău.
Mai mult decât atât, Dominique Strauss-Kahn, directorul General FMI este comparat cu dictatorul George Papadopoulos (prim-ministru sub regimul coloneilor între 1967-1974). Paralela este stabilită cu o uşurinţă remarcabilă de la începutul documentarului, dar fără ca Strauss-Kahn să aibă dreptul la cuvânt. Când a fost întrebată „De ce nu cere părerea persoanelor arătate cu degetul?”, realizatoarea Kateina Kitidi a răspuns că „aceasta este o întrebare de pus mai multor organe de presă care în ultima vreme nu difuzează decât un singur punct de vedere asupra situaţiei. Noi credem că oferim o altă abordare, care lipsea de mult timp”.
Internetul, arma politică a cetăţenilor
Potrivit publicaţiei Athens News, realizatorii au reuşit să strângă de la donatorii individuali 7.790 euro, bani necesari producerii filmului.
Aris Hatzistefanou spune că ceea ce contează este independenţa documentarului: „Nu am avut de ales”. Şi adaugă: „Pentru a evita constrângerile cu privire la conţinutul filmului pe care le-ar fi impus cu siguranţă eventualii producători, instituţiile sau partidele, ne-am adresat publicului pentru a acoperi costurile de producţie. Documentarul aparţine deci ‘co-producătorilor’ noştri care au făcut donaţii pe internet şi de aceea nu există probleme de drepturi. Scopul nostru este, oricum, să-l difuzăm cât mai larg posibil”, explică Hatzistefanou.
Documentarul foloseşte precedentul Ecuadorului, în care o iniţiativă asemănătoare a avut loc în 2007, şi al Argentinei pentru a susţine argumentul cum că raportul unei comisii de audit poate fi folosit drept instrument de negociere pentru a şterge o parte din datorie şi din îngheţarea salariilor şi pensiilor.
„Încercăm să luăm exemplele unor ţări precum Argentina şi Ecuador, care au spus „Nu” FMI-ului şi creditorilor străini care împovăraseră, fie şi parţial, cetăţenii. În acest scop, am vorbit cu oamenii care au condus auditul în Ecuador şi care au dovedit că o mare parte a datoriei era ilegală”, continuă Katerina Kitidi. Însă în „Debtocracy” se evită sublinierea diferenţelor majore şi evidente între Ecuador şi Grecia. Una ar fi că Ecuadorul are petrol, mai subliniază presseurop.eu.
