13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPrimarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș: Gabriel Oprea este o victimă. Îl...

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș: Gabriel Oprea este o victimă. Îl invit să spună public ceea ce știe. Dacă ar avea coloană vertebrală și curaj, ar face foarte multe lucruri bune pentru România

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a susținut, luni seara, la Antena 3 că fostul vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea „est o victimă”, care „dacă ar vorbi, ar face un bine României”.

 

Cherecheș a precizat, într-o emisiune la Antena 3, că a participat la o întâlnire la care au fost fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, și Gabriel Oprea.

„Am participat la multe întâlniri cu generalul Oprea, am participat la doar o întâlnire la care a fost și domnul Coldea, privind la ceea ce se întâmplă, observ că ajungem să analizăm un sindrom. Și sindromul acesta, cred, de obicei, și din literatură și din istorie vedem că îl au dictatorii. Oamenii aceștia când ajung în funcție de foarte multe ori sunt oameni normali. Sunt oameni chiar apreciați pentru anumite abilități pe care le au. Și pe parcursul timpului, acești oameni ajung să piardă legătura cu pământul, legătura cu realitatea, cu reperele normale.. Asta se întîmplă și astăzi”, a spus Cherecheș.

El a continuat afirmând că Gabriel Oprea este „o victimă”.

„Suntem în fața unor oameni care nu răspund în fața nimănui, nu răspund în fața legii, în fața opiniei publice. Nu au nici măcar repere morale, pentru că trecând spre palierul cu sufrageria, vedem că astfel de oameni își execută cu sânge rece pe toți apropiații. Una dintre aceste victime este și domnul Oprea. Dacă ar avea coloană vertebrală și curaj, ar face foarte multe lucruri bune pentru România. Îl invit să spună public ceea ce știe. (…)Majoritatea celor care se luptă cu acest sistem, se luptă cu un adversar nevăzut. Justiția trebuie să fie predictibilă. (…) Și domnul Oprea și oameni din mediul de afaceri, care până acuma au tăcut. Cât mai vor să fie batjocoriți ca să iasă la televizor. Și-au pierdut onoarea, carierele, demnitățile. Poate de multe ori a face un bine societății este mai important decât libertatea pentru o zi”, a mai spus primarul din Baia Mare.

Cele mai citite

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...
Ultima oră
Pe aceeași temă