26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPolițiștii mureșeni efectuează percheziții în județele Mureș și Cluj, într-un dosar de...

Polițiștii mureșeni efectuează percheziții în județele Mureș și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de circa 250.000 euro

Polițiștii din Mureș efectuează, miercuri, 30 de percheziții în județele Mureș și Cluj, la sediile unor firme și la locuințele unor persoane, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la circa 250.000 de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis AGERPRES, la percheziții participă 58 de polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Mureș și Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.

"Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2013 — august 2016, reprezentanții unui agent economic din județul Mureș ar fi efectuat tranzacții comerciale fictive cu 14 societăți din județele Mureș și Cluj, valoarea livrărilor ridicându-se la peste 2.750.000 de lei. În fapt, societatea din Târgu Mureș ar fi creat un circuit în care ar fi fost angrenate societăți de tip 'fantomă', prin care ar fi obținut deduceri fiscale ilegale", se arată în comunicatul IGPR.

Potrivit IGPR, în urma perchezițiilor vor fi puse în aplicare 19 mandate de aducere, persoanele respective urmând să fie conduse la audieri.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Tarifele la gaze și energie tot nu au scăzut. Dimpotrivă, se impun tot felul de taxe

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, promitea o scăderea considerabilă a facturilor la gaze și energie electrică de la 1 aprilie, lucru care de altfel nu...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă