33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportBoc: Contractele colective se vor reglementa prin lege specială, adoptată imediat după...

Boc: Contractele colective se vor reglementa prin lege specială, adoptată imediat după Codul Muncii

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că a acceptat prupunerea UNPR privind reglementarea contractelor colective de muncă prin lege specială, care urmează să fie adoptată imediat după Codul Muncii, informează Mediafax.

“În cadrul modificărilor pe care le propunem la Codul Muncii, am ţinut în mod expres cont de propunerea UNPR care spune că negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă se reglementează prin lege specială. Asta înseamnă în primul rând că actualele contracte de muncă, inclusiv cele la nivel naţional – acele contracte colective la nivel naţional – rămân în vigoare, nu se modifică nimic, şi problema contractelor colective, inclusiv a celor la nivel naţional, se va reglementa prin lege specială”, a spus Boc.

Boc a precizat că, în consecinţă, Legea contractelor colective de muncă nu se abrogă, aşa cum era iniţial prevăzut.

“Cu alte cuvinte, Legea contractelor colective de muncă nu se abrogă, aşa cum era iniţial prevăzut, urmând ca prin lege specială să se stabilească acest lucru”, a spus Boc.

El a arătat că reglementarea contractelor colective de muncă prin lege specială a fost propunerea UNPR în cadrul coaliţiei, pe care Executivul şi-a însuşit-o.

Boc a precizat că această propunere a fost reiterată marţi în discuţiile cu parlamentarii UNPR, aceasta fiind acceptată.

Întrebat cât de repede urmează să vină Legea specială privind contractele colective, având în vedere că acestea expriră, Boc a răspuns: “Imediat după adoptarea Codului Muncii”.

 

Cele mai citite

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe, până mâine la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri...

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...
Ultima oră
Pe aceeași temă