Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat prin vot, o hotărâre prin care se interzice comercializarea substanţelor etnobotanice pe o rază de 1,5 kilometri de unităţile de învăţământ, alte spaţii destinate tinerilor, parcuri, spitale, biserici, gări şi autogări, scrie NewsIn.
Practic, nu vor mai exista locuri unde se vor putea vinde asemenea substanţe, pentru că s-ar încălca regula celor 1.500 de metri, spun consilierii Capitalei.
Membrii CGMB afirmă ca au aprobat această hotărâre pentru că specialiştii în domeniu au atras atenţia asupra efectelor dezastruoase ale aşa-ziselor drogurilor legale: stări de euforie, halucinaţii, paralizii, epilepsie, vomă, agresivitate.
În Bucureşti sunt înregistrate 107 de magazine tip „Spice shop”, în care se comercializează etnobotanicele neincluse pe lista celor interzise. La controalele efectuate de autorităţi s-a constatat că unele unităţi ofereau spre vânzare, pe lângă marfa aflată la vedere, haşiş şi canabis.
Lista etnobotanicelor interzise începând din prima jumătate a anului cuprinde 35 de substanţe şi ar putea fi completată, până la sfârşitul anului, cu altele.
Pedepsele pentru cultivarea, producerea, punerea în vânzare, distribuirea acestor substanţe interzise pleacă de la trei ani de închisoare şi ajung la 20 de ani, în cazul mefedronei şi al derivaţilor de piperazină.