26.5 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialSarkozy: Romii nu sunt stigmatizaţi în Franţa

Sarkozy: Romii nu sunt stigmatizaţi în Franţa

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat marţi seara că romii nu au fost stigmatizaţi în Franţa, afirmând că Parisul nu a făcut decât să respecte legile, relatează Mediafax.

În ceea ce priveşte dosarul romilor, „nu a existat nicio stigmatizare”, a declarat preşedintele francez.

„Dacă există un rom în situaţie ilegală ministrul de Interne are datoria de a-l repatria în România. Indiferent dacă eşti rom sau nu, normele Republicii trebuie respectate”, a firmat Sarkozy, adăugând: „Nu am fost ales pentru a respecta legea? Vivianne Reding a făcut o comparaţie ruşinoasă şi deranjantă, nu numai pentru evrei, ci pentru toţi cei care au trăit Shoah”.

Reding, care este comisar european pentru Justiţie şi vicepreşedinte al Executivului UE, a provocat nemulţumirea Parisului realizând în septembrie o paralelă între repatrierea romilor bulgari şi români şi deportarea minorităţilor, în special evrei şi romi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Franţa a desfiinţat sute de tabere ilegale de romi şi a repatriat, de la începutul anului, peste 8.000 de romi în ţările de origine, România şi Bulgaria.

Parisul a fost ameninţat cu declanşarea unei proceduri de infringement pentru aplicarea insuficientă a unei directive europene din 2004, privind libera circulaţie a cetăţenilor UE.

Cele mai citite

VIDEO Cel puțin 51 de persoane au murit într-o explozie de la o mină de cărbune din Iran

O explozie de gaz într-o mină de cărbune din provincia iraniană Khorasan de Sud a ucis cel puțin 51 de persoane și a rănit...

Burduja ia în calcul păstrarea plafonării la energie și după expirarea datei

Ministrul Energiei nu exclude scenariul în care va fi menținută plafonarea şi după 31 martie 2025 Sebastian Burduja dă asigurări că şi după 1 aprilie...

Zelenski țintește NATO, UE și puterea armelor

Kievul rămâne secret cu privire la conținutul unui „plan de victorie”, pe care Zelenski vrea să-l discute întâi cu Joe Biden, săptămâna viitoare Pe lângă invitația...
Ultima oră
Pe aceeași temă