17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialCum îşi găsesc şomerii slujbe

Cum îşi găsesc şomerii slujbe

În această lună, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează un curs de formare profesională în meseriile de zidar, pietrar, tencuitor.

Pentru şomeri, cursurile de formare profesională sunt o şansă în plus de a-şi găsi un nou loc de muncă. Cursurile gratuite organizate de AJOFM Constanţa se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, respectiv şomerilor înregistraţi, persoanelor care nu au reuşit să se angajeze după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar, persoanelor care au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională, apatrizilor, celor care nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie. „Scopul cursurilor este acela de a le asigura şomerilor creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale în scopul asigurãrii mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii”, ne-a precizat Romulus Florin Mincă, directorul executiv AJOFM Constanţa.

În perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2010, Agenţia a organizat un număr de zece cursuri de formare profesională, la care au fost înscrişi 240 şomeri. Dintre aceştia, 229 au absolvit, iar 61% din absolvenţi au reuşit să se angajeze ca urmare a terminării cursurilor de formare, potrivit datelor oficiale. „Nu au existat situaţii în care şomerii să refuze nejustificat participarea la cursurile de formare profesională”, a completat directorul executiv. 

Acte necesare

Şomerii interesaţi vor prezenta la sediul Agenţiei un dosar care să cuprindă recomandarea din partea centrului de informare şi consiliere, cererea de înscriere la programul de formare profesionalã, actul de identitate, în original şi în copie, certificatul de naştere, în original şi în copie, actele de studii eliberate în condiţiile legii, în original şi în copie, actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice.

Cele mai citite

Ajutoare financiare de 10.000 de lei de gospodărie și bani suplimentari pentru familiile celor decedați în urma indundațiilor

Guvernul a anunțat în ședința de guvern adoptarea unui proiect de hotărâre prin care fiecare familie afectată de inundații va primi 10.000 lei și...

FOTO Incredibil cum arată o bază sportivă din municipiul Târgu Jiu

Baza sportivă din incinta Stadionului Municipal Târgu Jiu, aflat în administrarea Primăriei, se află într-o stare jalnică. Terenul sintetic nu mai poate fi folosit...

UE raportează un excedent record al balanței comerciale, în timp ce zona euro beneficiază de un surplus semnificativ

Uniunea Europeană a înregistrat în iulie 2024 un excedent record al balanței comerciale de 19,1 miliarde de euro, o îmbunătățire semnificativă față de excedentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă