15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCine sunt refugiații care ajung la Galați, în drumul lor spre Occident

Cine sunt refugiații care ajung la Galați, în drumul lor spre Occident

După securizarea graniței de la Prut, Galațiul nu mai ­este­ un „punct fierbinte”, dar a devenit gazda refugiaților care vin pe cele două rute, pe Marea Neagră și pe uscat, pe la granița cu Bulgaria din sudul Dobrogei. La Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Galați sunt aduse frecvent grupuri de refugiați. Centrul are o capacitate de 200 de locuri, dar în general sunt cazați câteva zeci de refugiați.

Cu gândul la Germania

În general, din grupurile de migranți găsiți la bordurile ambarcațiunilor în derivă în apele teritoriale românești, o parte ajung la centrul de la Otopeni, o altă parte la centrul din Galați, care este centru deschis. Asta înseamnă că refugiații pot ieși în oraș, la plimbare sau la supermarket și nu se mai miră nimeni când vede pe stradă femei cu hijab. În cadrul obligațiilor asumate de țara noastră în ceea ce privește cotele stabilite pentru țările Uniunii Europene, în luna martie a anului trecut a ajuns la centrul din Galați un prim grup de 15 refugiaţi de origine siriană şi yemenită, cu vârste de la 7 la 50 de ani, aduşi din Grecia.
După 6 luni, 14 dintre aceștia absolviseră cursul de limba română. La centrul din Galați li se asigură și consiliere în vederea obţinerii unui loc de muncă, asistenţă juridică, asistență medicală. Locuiesc gratuit în centru până le este acordat statutul de refugiat. Ulterior, în baza unei anchete sociale, li se acordă un ajutor de 150 lei pentru plata chiriei la centru. Anul trecut, la sfârșitul lui noiembrie, Nour,­ o siriancă în vârstă de 25 de ani, a născut la maternitatea de la Spitalul „Sf. Apostol Andrei” un băiețel de 3 kilograme. Nour și soțul ei, Mohamadd Al Hussein, de 34 de ani, i-au pus micuțului numele Yosiuf. Visul lor este să ajungă în Germania.

Grup de 16 copii afgani dispăruți fără urmă

Faptul că Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil de la Galați funcționează în regim deschis permite ca deseori refugiații să „dispară” spre granița cu Ungaria pentru a-și continua drumul spre Germania.
Cazul cel mai elocvent este cel al dispariției unui grup de 16 copii afgani. Fuseseră găsiți, la începutul lui iunie 2014 la bordul navei „Reda”, ce plutea în derivă în apele teritoriale românești și pe care se aflau 39 de migranţi din Afganistan, Iran şi Pakistan. Marea surpriză a polițiștilor de la Garda de Coastă din Constanța a fost că printre migranţi erau şi 16 minori din Afganistan, cu vârste între 13 şi 16 ani, care nu erau însoţiţi de părinţi sau rude. Cei 16 au fost cazaţi la centrul din Galați pe 5 iunie.
Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galați a luat rapid măsurile legale care se aplică în cazurile refugiaților minori, neînsoțiți de rude. Pentru cei 16 minori afgani au fost numiți reprezentații legali, care să-i asiste la interviul din cadrul procedurii de acordare a azilului, a fost asigurat traducător, avocat, după care urmau efectuarea unei expertize medicale, înscrierea la cursul pregătitor în vederea înscrierii în sistemul naţional de învăţământ, etc. Numai că pe 10 iunie, toți cei 16 copii au dispărut din centru. Cei cazaţi aici pot părăsi centrul dimineața, având obligaţia să se întoarcă seara, până la ora 22.00. Legea prevede că nu au voie să părăsească localitatea fără aprobarea Inspectoratului General pentru Imigrări. Minorii afgani aveau acelaşi regim, care de altfel este identic cu cel al minorilor instituţionalizaţi. Au ieșit în oraș și până seara, la ora 22.00, nu s-au mai întors. Conducerea centrului a anunțat Dispeceratul Inspectoratului General pentru Imigrări și Poliția de Frontieră. 

Filieră „pre-pay”?

Atât reprezentanţii Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil, cât şi cei ai DGASPC Galaţi au respectat procedurile prevăzute de lege. Cei 16 minori afgani nu puteau fi ţinuţi închişi, ca la penitenciarul pentru minori. Ar fi fost absurd să nu aibă aceleaşi drepturi ca minorii din centrele de plasament. Cazul dă naştere multor semne de întrebare. Faptul că au dispărut în aceeaşi zi, pe 10 iunie, la 5 zile de la cazarea lor în centru, argumentează presupunerea că plecarea lor din centru a fost o operaţiune bine pregătită.
Apoi în zilele ce au urmat nu a fost semnalat un grup de minori afgani nicăieri în ţară. Asta ar însemna existenţa unei filiere care i-a ajutat să treacă graniţa rapid. Astfel de cazuri s-au repetat de mai multe ori.
O ipoteză este că filiera e bine organizată și în cazurile transportului minorilor neînsoțiți de rude „serviciile” sunt „pre-pay”, plătite dinainte. Dar mai e și ipoteza ca filiera care îi transportă spre Vest să își asume costurile pe care ulterior să le recupereze exploatându-i prin muncă sau cerşetorie.

Povestea lui Rabiul Islam din Bangladesh

Un caz interesant este și cel al lui Rabiul Islam din Bangladesh, care a locuit o vreme la centrul din Galați. Acesta avea o situație destul de bună în Bangladesh. Familia sa, mama casnică, tatăl profesor universitar, cu un salariu de 400 de dolari pe lună, o ducea bine. Rabiul a absolvit o facultate de științe politice și voia să își continue studiile în Anglia. A strâns bani, a vorbit cu cineva care se ocupa de vize, dar a aflat că e greu să aibă ca destinație Europa și i-a obținut o viză pentru studii în Republica Moldova. Îl costa 1.000 de dolari avionul până la Chişinău, 10.000 costau studiile şi 2.000 cursul de 3 luni pentru învăţarea limbii.
Ajuns pe aeroportul din Chişinău, şi-a sunat părinţii să le spună că-i bine, dar ai săi nu răspundeau și a aflat de la o rudă că părinții săi muriseră într-un accident când reveneau de la aeroportul la care îl conduseseră. A trăit câteva luni în Moldova, dar era tentat să își continue drumul spre Anglia.

A trecut granița și a ajuns la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi. Între timp făcuse pierdut pașaportul din Bangladesh. A primit  permis de muncă și a fost angajat de un turc care are o mică fabrică de confecții în Galați. Primea o mie de lei pe lună și patronul îi permisese să locuiască într-o anexă. Așa că a renunțat la cazarea la centru. La un moment dat situația lui Rabiul s-a înrăutățit brusc. Patronul turc l-a concediat, reproșându-i o greșeală de producție. Nu mai avea nici salariu, nici anexa în care locuise. La Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil nu se mai putea întoarce. Părea o situație fără ieșire. Din fericire, patronul turc a revenit asupra deciziei și l-a reangajat. Dar dacă nu se întâmpla asta, care ar fi fost soarta lui Rabiul Islam? Ar fi ajuns pe listele șomerilor fără indemnizație și a beneficiarilor Legii 416? Nu, pentru că nu are cetățenie.

Cele mai citite

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă