14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialANI: Fost director al Fondului Național de Garantare a Creditelor nu poate...

ANI: Fost director al Fondului Național de Garantare a Creditelor nu poate justifica o avere de peste 4,8 milioane de lei

Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în cazul lui Șamaret Aurel, fost director în cadrul Fondului Național de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, după ce ar fi constatat existența unei diferențe nejustificate în valoare de 4,8 milioane de lei.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de4.868.494 Lei (aprox. 1.058.828,62 Euro), între averea dobândită și veniturile realizate de Șamaret Aurel, în perioada exercitării funcției publice.  Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către acesta”, precizează ANI.

Șamaret Aurel a deținut funcția de director în cadrul Fondului Național de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, în perioada 20 decembrie 2004 – 06 noiembrie 2013. 

„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Șamaret Aurel nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, mai precizează ANI.

 

Știre în curs de actualizare.

 

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...
Ultima oră
Pe aceeași temă