14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInternaționalCiudăţeniile lui Lady Gaga

Ciudăţeniile lui Lady Gaga

Printre lucrurile pe care Lady Gaga le cere organizatorilor de concerte şi care trebuie obligatoriu să se găsească în culise se află o mască de gaze şi miere.

În plus, conform FemaleFirst, vedetă este foarte pretenţioasă cu mâncarea, ea având zile din săptămâna când mănâncă numai bucate asiatice, mâncare mexicană sau mai şi… posteşte. Mai mult, cină trebuie servită până la orele 17.00, conform HollywoodLife.com, citat de ziare.com.

Astfel, lunea, Lady Gaga se răsfaţă cu grătar, în timp ce marţea e zi de mâncare asiatică, iar miercuri de bucate mexicane. Dacă concertul e joi, diva va consuma, bineînţeles înainte de orele 17.00, “mâncare tradiţională americană”. Vineri e zi de post. Sâmbătă, artistă se înfruptă cu paşte, în timp ce duminică la cină serveşte curcan.

O menţiune specială stârneşte însă controverse: cu 30 de minute înainte ca Lady Gaga să cânte în vreun club, gheaţa trebuie să dispară de pe tejghea, iar distribuirea ei este strict interzisă. Cât despre personalul localului, acesta trebuie să poartă o “uniformă accpetabilă, uşor de recunoscut”, însă în niciun caz tricouri obişnuite ori costum.

Cele mai citite

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...
Ultima oră
Pe aceeași temă