20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialVenezuela: 16 morţi şi 35 de răniţi în urma unei revolte într-o...

Venezuela: 16 morţi şi 35 de răniţi în urma unei revolte într-o închisoare

Şaisprezece deţinuţi au murit şi 35 de persoane au fost rănite, printre care şi funcţionari ai închisorii, în urma unei revolte ce a durat patru zile în penitenciarul Tocoron, din nordul Venezuelei, a anunţat, joi Consuelo Cerrada, directoarea serviciilor penitenciare, potrivit realitatea.net.

Motivele revoltei nu au fost precizate. Între luni şi joi, “au murit în total 16 persoane şi au fost rănite 35”, printre care şi funcţionari ai închisorii, a declarat Cerrada, pentru televiziunea publică VTV.

Închisorile sunt locuri deosebit de violente în Venezuela, unde izbucnesc cu regularitate revolte cauzate de supraaglomerarea carcerală sau de revendicări privind dreptul la vizite. “Închisoarea se află în totalitate sub controlul Gărzii Naţionale” şi al efectivelor Ministerului Apărării, a precizat Cerrada, care a apreciat că “situaţia se află sub control”.

Închisoarea Tocoron, situată în statul Aragua, este considerată drept cea mai periculoasă din Venezuela, ţară unde nivelul criminalităţii este cel mai ridicat din America de Sud, cu aproximativ două omoruri pe zi.

În timpul revoltei, mai multe focuri de armă au fost trase şi au fost lansate grenade, potrivit presei locale. În cursul primului semestru al anului 2010, 221 de deţinuţi au murit şi 449 au fost răniţi în Venezuala, în timpul unor incidente violente, o creştere cu 30 la sută în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2009, potrivit ultimului raport al Organizaţiei venezuelene a închisorilor (OVP).

Suprapopularea din închisori reprezintă unul dintre principalele motive ale violenţei din aceste aceste instituţii, potrivit sursei citate. Infrastructurile penitenciare au o capacitate de 12.000 de prizonieri, în condiţiile în care populaţia carcerală a ajuns la 40.000 de persoane.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă