3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialVine Nadal la Bucureşti?

Vine Nadal la Bucureşti?

România îşi va afla mâine adversarul din primul tur al Grupei Mondiale a Cupei Davis la tenis, printre posibilele oponente aflându-se şi Spania lui Rafa Nadal.

Victor Hănescu, Adrian Ungur, Victor Crivoi şi Horia Tecău, împreună cu antrenorul nejucător Andrei Pavel, au reuşit să învingă fără emoţii echipa de Cupa Davis a Ecuadorului, succesul de la Bucureşti menţinânu-ne între cele mai bune 16 echipe din lume, în Grupa Mondială. Victoria cu 5-0, mai facilă decât se anticipa, ne face să privim cu mari emoţii tragerea la sorţi a meciurilor din optimile competiţiei, fază care va avea loc în primăvara anului 2011, operaţiune care se va desfăşura mâine, la Londra. Ca mai mereu în ultimii ani, România este în a doua urnă valorică, printre posibilele adversare numă­rându-se Spania lui Rafael Nadal, cu care, dacă am pica, am juca la Bucureşti, ultima întâlnire dintre cele două formaţii desfăşurându-se cu mai bine de 35 de ani în urmă, în 1975, la Barcelona, Cehia, Franţa, Rusia, Serbia, Argentina, probabil SUA şi Israel (ultimele două conduceau, ieri, în baraje, iar victoria le propulsează în urna capilor de serie).

Andrei Pavel: Nu am avut emoţii

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a declarat, la finalul partidei de dublu cu Ecuador (6-2, 6-2, 6-2 pentru Hănescu/Tecău împotriva lui G.Lapentti/Endara), în urma căreia formaţia pe care o pregăteşte a promovat în Grupa Mondială, că nu a avut emoţii după ce a aflat că Nicolas Lapentti nu va evolua. „Le-am spus băieţilor că trebuie să rămână serioşi şi asta s-a văzut în jocul lor, iar eu am fost destul de relaxat. Chiar nu aveam ce să le spun în acest meci, pentru că era vizibilă diferenţa de valoare”, a spus Pavel. „Acum trebuie să facem surprize cu favoritele din Grupa Mondială. Am avut şansă că am jucat acasă cu Ecuador şi nu a jucat Nicolas Lapentti, care este un fost jucător de Top 10. Acum ne bucurăm pentru această victorie şi că suntem iar între primele 16 ţări”, a subliniat Pavel, care şi-ar dori să aibă o echipă doar pentru dublu pentru a nu mai fi nevoit să-l folosească pe Hănescu în toate cele trei zile. „Din păcate Florin Mergea nu a făcut saltul, iar diferenţa faţă de Horia Tecău este mare. Totuşi, Victor Hănescu joacă extraordinar la dublu şi se înţelege foarte bine cu Horia”, a adăugat Pavel.

Limitele lui Hane

Jucătorul numărul 1 al României, Victor Hănescu, a afirmat că în Grupa Mondială va fi mai dificil decât până acum. „Sunt şanse, dar trebuie să fim realişti. Eu sunt pe locul 50 şi dacă joc împotriva unui jucător din Top 20 sau pe ciment îmi va fi mult mai greu. Acolo sunt cei mai buni din lume, acolo nu mai este Ecuador sau Ucraina”, a subliniat Hănescu. El a anunţat că a decis de comun acord cu antrenorul Firicel Tomai să încheie colaborarea, iar dacă va avea nevoie de un tehnician pentru câteva săptămâni pe an, atunci îşi va angaja unul. „Andrei Pavel sau Gabriel Trifu pot fi o soluţie”, a afirmat Hănescu, moment în care Pavel i-a transmis că „cel mai bun antrenor este nevasta”.

Horia Tecău a declarat că îi pare rău că nu a continuat să joace împreună cu Florin Mergea în probele de dublu. „În continuare mă voi concentra pe dublu. E greu să mă gândesc să revin la simplu şi să o iau de la zero, după ce am ajuns în Top 18 şi mă lupt pentru Turneul Campionilor. Îmi pare rău că nu este şi Florin Mergea aici să lupte pentru un loc în echipă. El a ales să joace în proba de simplu. Nu am mai ţinut legătura şi nu l-am mai văzut de mult timp”, a conchis Tecău.  

„Pentru prima oară după mulţi ani, întâlnirea desfăşurată la Bucureşti nu a avut loc la Arenele BNR, ci la Centrul Naţional de Tenis. FR Tenis a motivat decizia prin faptul că în aceleaşi zile au loc meciurile preliminare de la Open Romania, însă organizatorii turneului ATP spun că nu ar fi fost nici o problemă ca cele două competiţii să aibă loc simultan”.

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă