11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăFranklin Templeton a preluat Fondul Proprietatea

Franklin Templeton a preluat Fondul Proprietatea

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat, luni, în cadrul Adunării Generale, numirea companiei britanice Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al fondului. Franklin Templeton va prelua administrarea fondului după publicarea deciziilor AGA în Monitorul Oficial. La Adunarea Generală de luni au fost prezenţi 207 acţionari, care deţin, cumulat, 70,36% din capitalul FP. Numirea Franklin Templeton ca administrator unic al fondului a fost votată în proporţie de 99,97% de acţionarii prezenţi la adunare. Fondul Proprietatea ar putea fi listat la Bursa de Valori de la Londra la sfârşitul anului viitor, a declarat Mark Mobius, preşedinte director general al Franklin Templeton, companie care va administra activele Fondului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă