33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialGrupuri evreieşti critică BNR pentru moneda comemorativă dedicată lui Miron Cristea

Grupuri evreieşti critică BNR pentru moneda comemorativă dedicată lui Miron Cristea

Mai multe grupuri evreieşti critică Banca Naţională a României (BNR) după ce aceasta a decis să nu retragă din circulaţie o monedă comemorativă dedicată unui lider antisemit al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Agerpres.

 

Moneda îi este dedicată patriarhului Miron Cristea care, în calitate de prim-ministru în 1938-1939 a lipsit de cetăţenie circa o treime din românii evrei înainte de Al Doilea Război Mondial. Miron Cristea s-a aflat în fruntea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) între 1925 şi 1939.

Moneda face parte dintr-un set comemorativ pentru cei cinci patriarhi care au condus BOR din 1925. ‘Suntem şocaţi şi dezamăgiţi că Banca Naţională a României a decis să-l onoreze pe Miron Cristea, chiar după ce a luat în considerare acţiunile şi declaraţiile sale antisemite’, a scris Abraham H. Foxman, directorul naţional al ADL (Anti-Defamation League), într-o scrisoare adresată preşedintelui român Traian Băsescu.

‘Deşi condamnăm categoric decizia Băncii Naţionale de a menţine în ciculaţie moneda dedicată lui Cristea, sperăm că efortul de a promova educaţia în ceea ce priveşte Holocaustul şi aducerea aminte printre români poate beneficia de pe urma erorii de judecată a Băncii Naţionale’, a scris Foxman.

Cele mai citite

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă