Nu aş vrea să mă aflu în pielea cineastului Sergiu Nicolaescu. Nu fiindcă în felul acesta aş îmbătrâni cu vreo 30 de ani, dar aflat acum în situaţia domniei sale m-aş zgâria pe ochi. Anul acesta, după cum se ştie, a făcut o vârstă rotundă şi foarte respectabilă. A fost în consecinţă cinstit cum se cuvine. Filmele sale din anii ’70-’80 sunt difuzate frecvent de posturile de televiziune. Nu se lasă copleşit de ani şi de sănătatea care din când în când mai scârţâie, şi în continuare lucrează cu aplomb. Ultimul lui film „Poker” s-a bucurat de o publicitate invidiabilă. Acestea fiind spuse, afirmaţia din titlu nu ar avea deloc sens. Şi totuşi mi-o menţin. De ce? Din simplul motiv că zilele trecute am parcurs topul primelor zece filme româneşti din toate timpurile. Dl. Sergiu Nicolaescu lipseşte.
Nu-i vorbă, lipsesc şi alţii, bunăoară Dan Piţa sau Nae Caranfil, dar nu aşa judecăm. Un cineast cu un ego atât de accentuat ca al domniei sale nu ar trebui să rămână indiferent în faţa unei asememea lovituri. De când a făcut „Mihai Viteazu” a crezut că este foarte mare şi toate onorurile i se cuvin. Filmele de factura aceea erau, cum se spune, nu de capă şi spadă, ci de mapă şi spadă. Adică, tocmai fiindcă presupuneau cheltuieli importante, era nevoie să aibă toate avizele de la partid. Aveau mapa burduşită de aprobări.Tot ce a făcut Sergiu Nicolaescu era din acest punct de vedere OK. A iubit superproducţia, crezând că ce e mult e şi valoros. A amestecat aventurile cu politica, hibrid, desigur, nefericit. S-a lăcomit, uitând că valoarea e dată de fineţea unui unghi de filmare, de umbra unui surâs şi nu de numărul de tumbe, de împuşcături sau de declaraţii patriotice. Totuşi, nu cred că respectivul top i-a produs cine ştie ce comoţii. După cum sunt convins că are despre sine în continuare o părere foarte bună. În fruntea acelui top, se ştie, a ieşit „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie, un film din tinereţe, Pe ultimul loc, dacă nu mă înşel, „Croaziera” lui Mircea Daneliuc. Nu ştiu ce părere are dl Nicolaescu despre aceste pelicule. Sau, aşa cum romancierii nu se citesc între ei, nici regizorii nu-şi văd unul altuia filmele. Şi nu au nici o părere. Oricum, îmi menţin părerea, nu aş vrea să fiu în pielea lui…