12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialBăsescu: Aplicarea legii de mărire a pensiilor de la 1 septembrie ar...

Băsescu: Aplicarea legii de mărire a pensiilor de la 1 septembrie ar însemna dezastrul României

“Aplicarea legii de mărire a pensiilor de la 1 septembrie ar însemna dezastrul României. Dai pensii mărite trei luni și apoi nu le mai dai deloc”, a susținut fostul președinte Traian Băsescu.

El a susținut că statul nu are bani pentru a mări pensiile cu 40 la sută de la 1 septembrie, chiar dacă actualul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, susține că îi are.

“Și eu sunt pensionar. Pensionarii din România se pot aștepta la orice”, a spus fostul șef al statului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă