12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPropuneri. Autorizațiile de securitate la incendii, proceduri simplificate

Propuneri. Autorizațiile de securitate la incendii, proceduri simplificate

Procedurile de obținere a autorizațiilor de securitate la incendiu, care le dau mult de furcă administratorilor de firme, dar și șefilor de instituții publice, ar putea fi simplificate.

Primii pași, în prezent, sunt de obținere a avizului de securitate la incendii, în care sunt trecute lucrările ce trebuie executate pentru ca respectiva clădire să corespundă normelor, etapa de implementare a măsurilor și, în cele din urmă, testul final, refacerea dosarului și obținerea autorizației.

Cu toate aceste proceduri se pierd multe luni, dar sunt și sceptici care susțin că obținerea autorizației poate dura și un an și jumătate, mai ales în cazurile instituțiilor publice, care trebuie să parcurgă și etapa licitațiilor pentru contractarea lucrărilor de conformare.

Șeful Departamentului pen­tru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, la Galaţi, că au fost discutate procedurile birocratice și foarte curând Guvernul va aproba un act normativ care să simplifice obținerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, dar fără ca această simplificare a procedurilor să afecteze negativ standardele de siguranță la incendii.

„Noi în continuare lucrăm. Și acum la Ministerul de Interne există acte normative care vor schimba anumite acte pentru simplificarea obţinerii avizărilor şi autorizaţiilor fără impact negativ pe partea de securitate. Au fost analizate anumite lucruri, a fost o şedinţă condusă la nivelul premierului şi a fost doamna ministru Dan, a fost atunci şi doamna ministru Shhaideh la şedinţa respectivă şi s-au stabilit anumite măsuri de modificare a normelor actuale în sensul simplificării, lucru care urmează să apară în următoarele săptămâni”, a declarat Raed Arafat. 

Secretarul de stat a mai precizat că actul normativ pentru simplificarea procedurilor este în curs de avizare: „Este în lucru şi urmează să fie avizat şi introdus la Guvern şi toate astea au un singur scop –  reducerea timpului și simplificarea obţinerii avizelor și autorizaţiilor până la limita în care să nu influenţeze negativ securitatea”.

Amenzi de la 20.000 la 50.000 lei

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) poate aplica, începând de la 1 octombrie, sancţiuni administrative beneficiarilor sau proprietarilor de imobile care nu dețin autorizația de securitate la incendiu. Potrivit legii, punerea în funcţiune, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare sau schimbare a destinaţiei este sancționată contravenţional cu amenzi între 20.000 și 50.000 lei.  

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Bogdan Lobonț, înaintea partidei cu CFR Cluj: “Avem din nou posibilitatea să arătăm ceea ce putem în momentul de faţă”

În cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, antrenorul echipei de fotbal FC Rapid București, Bogdan Lobonț, a împărtășit gândurile sale înaintea meciului cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă