11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialO biserică din nordul României a luat foc

O biserică din nordul României a luat foc

Un incendiu a izbucnit sâmbătă la Biserica Ortodoxă din comuna Lazuri, județul Satu Mare, flăcările afectând zona altarului, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Someș, Adriana Pop, citată de Agerpres.

 la fața locului s-au deplasat 14 subofițeri și trei ofițeri cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime, reușind să stingă focul.

"Biserica este pe structură de lemn, cu tencuială. A ars zona altarului", a precizat Adriana Pop.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit electric sau un cablu neizolat corespunzător.

Biserica a fost construită în anul 1933.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă