30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCinci răniţi în urma unui accident la Constanţa

Cinci răniţi în urma unui accident la Constanţa

Cinci persoane au fost rănite joi seara, după ce autocarul în care se aflau şi care era plin cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier pe un drum judeţean din Constanţa, între localităţile Siliştea şi Tortomanu, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Paula Anghel, în autocar se aflau 35 de persoane, iar cinci dintre acestea au fost rănite după ce şoferul a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a ajuns în afara şoselei.

Conform sursei citate, patru dintre răniţi au fost preluaţi de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar celălalt a fost preluat de un echipaj SMURD şi vor fi transportaţi la spital.

La faţa locului a fost prezent şi un echipaj de descarcerare, dar acesta nu a mai intervenit deoarece victimele reuşiseră să iasă din autocar.

Cele mai citite

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă