13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialT-Mobile nu mai fuzionează cu Sprint

T-Mobile nu mai fuzionează cu Sprint

Operatorii americani de telecomunicații T-Mobile USA Inc și Sprint Corp au anunțat sâmbătă că au oprit oficial negocierile de fuziune, încheind astfel luni de discuții care ar fi creat o entitate cu o capitalizare bursieră evaluată la aproximativ 76 de miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. 

Anunțul marchează cel mai recent eșec al încercării de a combina T-Mobile și Sprint, deoarece compania mamă a Sprint, SoftBank Group Corp, și T-Mobile, controlată de Deutsche Telekom, s-au arătat refractare în a se despărți de activele lor valoroase din sectorul american al telecomunicațiilor.

 

Decizia neobișnuită a companiilor de a face o declarație comună privind anularea negocierilor ar putea indica faptul că ele încă recunosc meritele unei fuziuni și ar putea păstra ușa deschisă pentru potențiale viitoare discuții. T-Mobile și Sprint au precizat că au încheiat negocierile deoarece ''s-au aflat în imposibilitatea de a găsi un compromis acceptabil pentru părțile implicate''.

Entitatea combinată ar fi fost al treilea operator de telecomunicații, ar fi avut peste 130 de milioane de abonați în SUA și ar fi concurat mai bine cu liderii pieței, Verizon Communications și AT&T Inc T.N.

Cele două companii erau aproape de a anunța o fuziune în 2014, dar au anulat-o în ultimul moment din cauza temerilor legate de reglementările din acest sector. 

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă