14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăTechAdrian Oros (PNL): Avem semnale că moțiunea de cenzură va fi votată...

Adrian Oros (PNL): Avem semnale că moțiunea de cenzură va fi votată și de parlamentari ai PSD

Deputatul clujean Adrian Oros, vicepreședinte al PNL, a declarat duminică, într-o conferință de presă la Cluj, că are semnale potrivit cărora moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose va fi votată și de parlamentari din PSD, informează Agerpres.

"PNL a depus vineri moțiunea de cenzură al cărei text se va citi luni în Parlament, după care se va stabili data când va avea loc votul. Am depus acum moțiunea pentru că, de 3-4 luni, guvernarea nu are legitimitate, a câștigat pe promisiuni mincinoase care nu pot fi onorate.

Preocupările principale ale Guvernului sunt de a acoperi prin șmecherii fiscale o parte din promisounile electorale și de a reforma justiția, astfel încât unii lideri ai coaliției PSD—ALDE să scape de dosarele penale.

Avem semnale că moțiunea de cenzură va fi votată și de o parte din parlamentarii PSD care au curajul să ridice capul și vor vota alături de noi. În mod individual s-au purtat discuții cu parlamentari ai PSD care sunt nemulțumiți de Liviu Dragnea și care își dau seama că partidul are o problemă de imagine din cauza problemelor penale ale lui Dragnea", a menționat Adrian Oros.

El a mai spus că textul moțiunii va fi citit de reprezentații PNL și în fața Prefecturii Cluj. "Luni, la ora 18,00 când se va citi moțiunea de cenzură în Parlament, se va citi o sinteză din textul moțiunii și în fața prefecturilor din țară", a mai precizat vicepreședintele PNL.

Cele mai citite

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă