11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialStudiu: apa a existat dintotdeauna pe Terra

Studiu: apa a existat dintotdeauna pe Terra

Micile variaţii din compoziţia izotopică a argintului din rocile terestre i-au ajutat pe cercetătorii de la Institutul Carnegie să descifreze misterul legat de apariţia Terrei, în urmă cu exact 4.568 miliarde de ani. Noul studiu, publicat în revista “Science”, indică faptul că, de pildă, apa a existat pe suprafaţa pământului încă de la formarea acestuia şi nu a provenit în urma coliziunii dintre comete, cum sugerau până acum unii oameni de ştiinţă, eveniment pe care specialistii l-au numit Late Heavy Bombardment (Cel din urma mare bombardament).

În comparaţie cu sistemul solar, mantaua Terrei s-a format în urma dispersiei unor elemente chimice volatile, precum hidrogen, carbon, nitrogen şi, în proporţie redusă, argint. “Marea întrebare referitoarea la formarea Pământului este când a avut loc această dispersie” – a declarat Richard Carlson, unul dintre autorii studiului, specialist în magnetism terestru la Departamentul de Ştiinţă al Institutului Carnegie. El susţine că răspunsul poate fi găsit în compoziţia izotopică a argintului, un metal de tranziţie cu cinci structuri atomice, 47 de protoni şi 61 de neutroni, şi care are doi izotopi stabili, 107 şi 109, produşi în perioada de început a sistemului solar.

Studiul pune în evidenţă faptul că, în urma studierii izotopilor radioactivi de hafnium (un metal strălucitor ca oţelul având o structură hexagonală) si a izotopilor de tungsten (denumit şi wolfram, este un metal cu luciu alb, casant în stare pură, dur, şi de mare densitate), Pământul s-a format în perioada cuprinsă între 30 şi 100 de milioane de ani de la apariţia sistemului solar. “Am descoperit că perioada de înjumătăţire a izotopilor de argint din structura rocilor mantalei Pământului este asemănătoare cu cea a meteoriţilor primitive” – a afirmat Carlson. Rezultatele noului studiu susţin ipoteza lansată în urmă cu 30 de ani, conform căreia dezvoltarea planetei Terra s-a făcut într-un mod eterogen din mici cantităţi de elemente volatile, inclusiv apa.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă