Cotidianul „România liberă“ este unul dintre exemplele cele mai elocvente în acest sens prin atacurile sistematice ale „lichidatorului“ KPMG. O corporație fără scrupule acuzată de-a lungul timpului de nereguli grave în activitatea sa.
„Timp de circa 14 ani, sume uriașe de bani au fost, în baza contractelor Microsoft, preluate din bugetul diferitelor instituții centrale, prin intermediul directorilor Silviu Hotăran și Ovidiu Artopolescu (ultimul, o vreme, fiind și secretar de stat MCSI, sub patronajul lui Dan Nica, în calitate de ministru), având același partener, în persoana lui Claudiu Florică, ca director D-CON.NET AG și FSC, și cu aceiași colaboratori de bază din Microsoft, directorii Florin Pletea – toți plătiți prin intermediul Zonko Overseas Ltd. și alte offshore-uri înființate special în acest sens de către Sorin Eftene, director Microsoft, prin intermediul multinaționalei KPMG – un gigant în domeniul consultanței fiscale“, a acuzat fostul ministru Gabriel Sandu într-un interviu pentru „România liberă“.
Corpul de Control Fiscal din Marea Britanie (Watchdog) a descoperit – lucru de altfel recunoscut chiar și de către Rolls-Royce – că în perioada 2010-2013 în timpul auditului KPMG la Rolls-Royce, KPMG ar fi acoperit mitele pe care Rolls-Royce le-a dat partenerilor, în medie 0,029% pe contract. În ianuarie 2017, Rolls-Royce și-a recunoscut vina și a cerut scuze tuturor partenerilor și s-a oferit să plătească 671 milioane de lire sterline pentru „settlement“, mai exact pentru a primi iertare de la procurori și de acuzațiile care i-au fost aduse.
Firma de audit și consultanță KPMG a fost amendată de Comisia americană pentru valori mobiliare și burse după ce a semnat auditul unei companii petroliere și de gaze care a supraevaluat anumite active cu mai mult de 100 de ori. Valoarea amenzii este de 6,2 milioane de dolari și penalizează modul în care a fost realizat auditul companiei petroliere Miller Energy Resources, care și-a supraevaluat anumite active de circa 100 de ori, potrivit Financial Times.
Iată numai câteva dintre isprăvile renumitei KPMG care face parte, cică, din Big Four Financial. Ca să nu mai punem la socoteală punerea pe butuci a celei mai mari companii cu capital românesc în domeniul asigurărilor – S.C. Astra Asigurări S.A. În același timp KPMG mai administrează alte câteva companii foste profitabile din media românească. Cu alte cvinte este un fel de supervizor al media aflată în probleme, probleme financiare create artificial.
Și după chipul și asemănarea ei, compania KPMG a găsit cu cale pe 6 noiembrie să impună ca administrator special al trustului de presă din care face parte cotidianul nostru, pe deputatul independent Remus Borza, condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar legat de Hidroelectrica, gigantul energetic ce i-a fost pus pe tavă de prietenul Victor Ponta și de unde a încasat mai bine de 2,5 milioane de euro sub formă de onorarii.
Păi nici nu se putea alegere mai bună, un infractor paznic la lichidarea celui mai vechi și mai credibil cotidian din România! Cum vi se pare ca acest „infractor“ mondial-corporatist să găsească în România tocmai un infractor pe persoană fizică și nu oricine, ci un tovarăș de luptă al fostului premier Victor Ponta, acum într-o nouă prezentare: denunțător cinstit la DNA pentru oricine mișcă în PSD?!
„Care e diferența dintre libertatea de expresie din România și cea din SUA? Păi în România ești liber să scrii și să spui tot ce dorești. Pe când în SUA ești liber și după aceea!“ Din păcate această anecdotă din perioada comunistă este de actualitate și azi!