17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialPrimarul general către ordinul Arhitecților: Este o dezinformare

Primarul general către ordinul Arhitecților: Este o dezinformare

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că informaţiile referitoare la construirea unui patinoar în Parcul Romniceanu sunt ”o dezinformare”, în zonă efectuându-se lucrări de desfiinţare a unor elemente de joacă şi mobilier urban avariate.

”Mi s-au dat toate asigurările necesare şi pot să vi le transmit că, contrar celor afirmate în mass-media de către o asociaţie şi preşedintele acesteia, nu se construieşte pe spaţiul verde în Parcul Romniceanu niciun patinoar, nici pe spaţiul verde şi nici pentru o altă zonă. Este o dezinformare, nu ar fi prima pe care o face această asociaţie şi ne rezervăm dreptul să ne apărăm în instanţă împotriva acestei maniere de a comunica informaţii toxice, informaţii neadevărate”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, parcul se află în administrarea Primăriei Sectorului 5, iar reprezentanţii acestei instituţii au transmis că în zonă se fac lucrări ”de desfiinţare a unor elemente de joacă şi de mobilier urban care sunt avariate, deteriorate şi care puneau în pericol siguranţa copiilor”.

”Aceste lucrări sunt realizate de către o societate a Consiliului Local al sectorului 5 şi aceste lucrări de punere în siguranţă s-au făcut după o sesizare la Protecţia Consumatorului. Despre aceste lucrări este vorba şi nu despre amenajarea unui patinoar”, a mai spus Gabriela Firea.

Preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor, Şerban Sturdza, a depus o plângere la Poliţie în legătură construirea în mod ilegal, fără consultare publică şi fără anunţ, a unui patinoar în Parcul Romniceanu, care este arie protejată.

Sturdza i-a adresat, luni, o scrisoare deschisă Gabrielei Firea, pe pagina sa de Facebook, în care îi spune în mod ironic că i-ar fi recunoscător dacă ar putea opri distrugerea unei arii protejate.

 

Cele mai citite

Boloş: Guvernul a adoptat o OUG cu măsuri de digitalizare. Una se referă la e-Case de marcat

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă cu măsuri de digitalizare, iar prima se referă la e-Case...

Accesorii pentru vestiare metalice de care pur și simplu o să te îndrăgostești

Accesorizarea conformă a vestiarului metalic poate salva bugetul și spațiul de depozitare. Vrei să afli cum? Sunt multe aspecte de luat în calcul în momentul...

Jignitul secolului – premierul României jignit de cetățenia română!

Partidul SOS România a transmis un comunicat de presă referitor la faptul că premierul României este jignit de cetățenia română. "Domnule Ciolacu, în 2024 românii nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă