11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăEconomieAir France reia zborurile Paris - Bucureşti de pe 3 iunie

Air France reia zborurile Paris – Bucureşti de pe 3 iunie

A fost o pauză de aproximativ două luni, cu respectarea măsurilor de igienă, informează compania.

Programul de zbor include în primă fază operarea unei singure frecvențe pe săptămână, urmând să crească succesiv la 3, respectiv 5 zboruri pe săptămână și să devină zilnic începând cu 22 iunie.

Orarul de zbor poate suferi modificări în funcție de deciziile autorităților, de nevoile pasagerilor din România și de gradul de ocupare al zborurilor.

Până la sfârșitul lunii iunie și sub rezerva ridicării restricțiilor de călătorie, Air France intenționează să își reia treptat zborurile, cu o creștere a numărului de frecvențe și destinații. În luna iunie Air France va efectua aproximativ 15% din zborurile operate în mod normal în acest moment al anului.

Toate cursele incluse în noul program de zbor al Air France se vor desfășura cu măsuri sporite de siguranță, inclusiv asigurarea distanțării sociale la check-in, îmbarcare și debarcare, purtarea obligatorie a măștii de protecție în aeroport și în aeronavă și verificarea temperaturii pasagerilor la îmbarcare.

Compania recomandă sosirea în aeroport cu cel puțin 3 ore înaintea orei programate pentru decolare, pentru a realiza în timp util toate formalitățile de check in, verificare a bagajelor de mână și a documentelor de călătorie.

Aeroportul Internațional Henri Coandă București va asigura montarea a 6 corturi pentru check in și scanarea termică a pasagerilor. Pentru îmbarcare vor fi folosite doar 12 porți, asigurând astfel distanțarea socială a pasagerilor.

Se va implementa distanțarea fizică la bord, unde este posibil. Atunci când gradul de ocupare a unei aeronave este scăzut, va fi creat cât mai mult spațiu posibil în jurul pasagerului, păstrând scaunele goale.

Zilnic vor avea loc proceduri de curățare a aeronavelor, cu dezinfectarea tuturor suprafețelor care intră în contact cu pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele, ecranele etc.

Se dorește introducerea unei proceduri specifice pentru dezinfectarea aeronavelor Air France prin pulverizarea unui produs virucid aprobat cu o durată efectivă de zece zile.

Pentru a limita interacțiunea între echipaj și pasageri, pe zborurile interne și zborurile scurte în Europa, serviciile de masă și băuturi au fost suspendate. Pe zborurile lung-curier, serviciul în cabină este limitat și vor fi folosite produse ambalate individual.

În plus, aerul din cabină este reînnoit la fiecare 3 minute. Sistemul de reciclare a aerului la bordul aeronavelor Air France este echipat cu filtre de aer cu eficiență ridicată sau filtre HEPA, identice cu cele utilizate în sălile de operație din spitale.

Aceste filtre extrag mai mult de 99.99% dintre cele mai mici virusuri, asigurând astfel că aerul din cabină respectă standardele de calitate. Virusurile de tip coronavirus, cu dimensiuni cuprinse între 0,08 și 0,16 micrometri, sunt filtrate prin filtrele HEPA.
 
 

Cele mai citite
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă