Prin plângerile înaintate, procurorilor DIICOT li s-a solicitat atunci verificarea legalităţii prin care societatea Euro Insol, deţinută de Remus Borza, fusese aleasă şi desemnată pentru a administra judiciar Hidroelectrica.
Având în vedere că pretenţiile lui Borza erau de 50.000 de euro lunar, plus un comision de succes de 3 milioane de euro, sindicaliştii au fost îndreptăţiţi atunci să creadă că la mijloc era de fapt vorba de o înţelegere ascunsă, dar şi de tradiţionala șpagă românească.
Totodată, procurorilor li s-a cerut să demareze cercetări privind anumite falsuri înfăptuite de către o parte din membrii Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica SA pentru a declanşa insolvenţa. Ulterior, după ce au văzut că lichidatorul Remus Borza l-a angajat pe banii Hidroelectrica pe avocatul Remus Borza, sindicaliştii au reclamat şi acest aspect.
Dintre toate faptele presupuse a fi penale, doar ultima a stârnit curiozitatea procurorilor. Şi nu a celor de la DIICOT, ci a procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care au obţinut în instanţă condamnarea penală a lui Remus Borza la un an de închisoare cu suspendare.
În contextul în care România este pe cale de a fi obligată de Curtea de Arbitraj de la Washington la plata unor daune imense firmelor cărora Borza le-a reziliat contractele încheiate cu Hidroelectrica, este necesar ca autorităţile statului să încerce să afle cine şi de ce a avut interes să arunce Hidroelectrica în insolvenţă. Iar plângerile sindicatului, nesoluţionate, ar fi un bun punct de plecare.
Ilegalităţi procedurale
În iunie 2012, luaţi prin surprindere de decizia Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica de a declara compania insolvabilă, sindicaliştii au încercat să contracareze. La mijloc era propriul interes de a-şi apăra locurile de muncă. În instanţele comerciale, aproape toate demersurile lor au fost respinse pentru lipsa calităţii procesuale.
Ca atare, sindicaliştilor le-a mai rămas atunci doar calea sesizării Ministerului Public. Aşa că a fost formulată o primă plângere la DIICOT privind săvârşirea unor falsuri pentru forţarea insolvenţei Hidroelectrica.
În primul rând, sindicaliştii au arătat procurorilor că Remus Vulpescu – persoana care a semnat cererea de intrare în insolvenţă în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica – nu fusese numit statutar, legal, în această funcţie. Conform Actului Constitutiv al Hidroelectrica, art. 18 (7), doar Adunarea Generală putea numi preşedintele CA. Iar Remus Vulpescu fusese numit de colegii din Consiliul de Administraţie, situaţie prevăzută doar în cazul în care preşedintele desemnat se afla în imposibilitatea temporară de exercitare a -atribuţiilor. Or, atunci nu era cazul.
Mai mult, s-a arătat că nu existau mandatele a doi membri ai CA, deşi semnătura lor era invocată. Cum şedinţa din 15.06.2012 – când s-a decis intrarea în insolvenţă a -Hidroelectrica – fusese convocată în aceeaşi zi, cei doi membri ai CA nici măcar nu ar fi putut şti care este ordinea de zi pentru a putea apoi mandata votul lor.
Borza, unul dintre beneficiarii insolvenţei
Semne de întrebare au ridicat sindicaliştii şi reprezentanţii Filialei Hidrosind şi în ce priveşte alegerea total netransparentă, tot în aceeaşi şedinţă din data de 15.06.2012, a firmei Euro Insol SPRL, deţinută de Remus Borza ca administrator judiciar al Hidroelectrica.
„Din Extrasul procesului-verbal al şedinţei CA a Hidroelectrica (…) nu rezultă care a fost modalitatea concretă de selecţie a administratorului judiciar… Vă rugăm să analizaţi eventualele înţelegeri prealabile dintre administratorul judiciar Euro Insol SPRL şi cei doi membri CA (Remus Vulpescu şi Iulian Butnaru) care au dorit intrarea în insolvenţă a acestei societăţi. Vă invederăm în acest sens că onorariul pretins de administratorul judiciar Euro Insol SPRL este de 50.000 de euro/lună, având totodată şi un onorariu suplimentar de succes de 3.000.000 euro”, se arată în documentul înaintat DIICOT.
Cum insolvenţa Hidroelectrica părea a fi opera unei grupări de interese, s-a semnalat şi existenţa unor posibile înţelegeri patrimoniale în acest sens, unul dintre beneficiarii direcţi fiind Remus Borza: „Vă solicităm să cercetaţi dacă, prin raportare la cuantumul extrem de ridicat al sumelor ce urmează a fi încasate în această procedură de administratorul judiciar, declanşarea procedurii nu a avut ca scop, printre altele, şi scoaterea din Hidroelectrica a unor importante sume de bani, printr-o manieră aparent legală, ca urmare a existenţei unor înţelegeri între cei doi membri ai CA care au cerut insolvenţa şi administratorul judiciar”.
În mod ciudat, procurorii DIICOT nu au fost atunci prea interesaţi de faptele reclamate, unele de o evidenţă clară. Singura instituţie care a înţeles că insolvenţa Hidroelectrica ascunde şi interese frauduloase a fost Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care l-a anchetat pe Remus Borza pentru contractele pe care şi le-a dat singur din fondurile Hidroelectrica.
Trimis în judecată pentru infracţiunea de conflict de interese, Borza a fost, de altfel, condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Apoi s-a făcut deputat.
Despre celelalte aspecte penale sesizate în urmă cu aproape şase ani de sindicatul din Hidroelectrica nu se mai ştie nimic. Iar timpul lucrează în favoarea eventualilor complici, ce nu vor mai putea fi atinşi după trecerea perioadei de prescripţie.
