12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalIndia, lansare cu succes a 31 sateliți în cadrul unei misiuni de...

India, lansare cu succes a 31 sateliți în cadrul unei misiuni de cercetare

Printre aceştia se află şi Cartosat (un satelit de monitorizare a Pământului), care este cel de-al 100-lea satelit construit de India. Misiunea este coordonată de Organizaţia Indiană de Cercetare Spaţială (ISRO). Lansarea rachetei purtătoare, care s-a desfăşurat cu succes, potrivit reprezentanţilor ISRO, a avut loc la ora locală 09.28 (03.58 GMT, n.r.).

Cartosat este în principal un satelit de teledetecţie, înzestrat cu camere foto pancromatice şi multispectrale şi are o durată de funcţionare de cinci ani.

Alături de Cartosat, la bordul lansatorului s-au mai aflat un microsatelit şi un nanosatelit indian, dar şi alţi trei microsateliţi şi 25 de nanosateliţi construiţi de şase ţări – Canada, Finlanda, Franţa, Coreea de Sud, Marea Britanie şi Statele Unite.

Lansarea fusese programată iniţial pe 10 ianuarie.

În februarie 2017, India a făcut istorie, lansând cu succes 104 sateliţi într-o singură misiune şi doborând precedentul record de 37 de sateliţi care au fost lansaţi de Rusia într-o misiune din 2014. Cu excepţia a trei sateliţi indieni, ceilalţi 101 proveneau din alte ţări – cei mai mulţi din Statele Unite.

India şi-a construit pe parcursul ultimelor două decenii reputaţia unei ţări care oferă o alternativă low-cost în domeniul lansărilor de sateliţi, informează Agerpres.

Cele mai citite

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă