16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialUn senator PSD ne cere să donăm pentru Catedrala Neamului

Un senator PSD ne cere să donăm pentru Catedrala Neamului

Cazanciuc este membru al Comisiei parlamentare speciale pentru Celebrarea Centenarului Marii Uniri. „Comisia are responsabilitatea de a da coerenţă demersurilor, în primul rând guvernamentale, pentru acest obiectiv major. Avem multe iniţiative la nivel public sau privat. (…) La nivel de proiect major, singurul obiectiv realist în acest an este Catedrala naţională”, a afirmat Cazanciuc, pentru Agerpres.

El susţine că acest obiectiv trebuie realizat pentru a nu avea „o problemă de conştiinţă şi de istorie”.

„Dacă nu o să avem grijă ca acest obiectiv să fie finalizat, cred că o să avem o problemă de conştiinţă şi de istorie până la urmă. Catedrala nu este proiectul patriarhului Daniel (…) Este proiectul lui Carol I. După Războiul de Independenţă a apărut ideea unei catedrale. Sunt aproape 140 de ani de când Carol I a emis o lege privind Catedrala naţională. Cred că e momentul ca fiecare dintre noi să ne întrebăm dacă putem face ceva pentru acest obiectiv naţional. Să facem o donaţie de 2 euro (…) Să nu lăsăm să treacă istoria pe lângă noi fără să facem nimic pentru ea”, a adăugat Cazanciuc.

Potrivit acestuia, Catedrala “nu e doar un proiect al bisericii, ci un proiect al poporului român”. El a precizat că a donat bani pentru catedrală şi i-a încurajat pe oameni să facă la fel.

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă