20 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiVIDEO: Doi polițiști au murit carbonizați în autospeciala Poliției

VIDEO: Doi polițiști au murit carbonizați în autospeciala Poliției

Doi polițiști și-au găsit sfârșitul într-un mod tragic marți seara, în jurul orei 21.15, pe marginea DJ 221, în apropierea localității Constantinești. Autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Autospeciala Poliției a luat foc iar cei doi ocupanți din mașină nu au mai avut cum să iasă și au murit carbonizați. 

La volan se afla Mihai Cătălin Bara, agent șef de Poliție, în vârstă de 45 ani, iar în dreapta sa se afla tânăra Ana-Maria Manea, în vârstă de 21 ani, proapăt angajată în Poliția Brăila. Cei doi erau angajați la Secția 4 de Poliție Ianca.

Martorii sosiți la fața locului au filmat mașina în flăcări.

Sătenii care se întorceau cu căruțele pe la câmp au chemat pompierii dar până la sosirea acestora mașina fusese distrusă de flăcări. Oamenii spun că au văzut mașina Poliției trecând cu viteză pe lângă ei după care s-a auzit o bubuitură puternică însoțită imediat de flăcări mari ce au cuprins toată mașina în doar câteva secunde.

Anchetatorii încearcă să afle care au fost cauzele ieșirii mașinii de pe carosabil și aprinderea ei imediat după izbirea copacului. Având în vedere starea tehnică deplorabilă în care se găsesc cele mai multe mașini de poliție din mediul rural nu este exclusă nici o eventuală defecțiune tehnică la sistemul de direcție ori de frânare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă