11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialOficial. Se redeschid creșele, grădinițele și after-school-urile

Oficial. Se redeschid creșele, grădinițele și after-school-urile

Potrivit unui comunicat a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul comun dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care stabileşte măsurile necesare în vederea redeschiderii creşelor, grădiniţelor, after-school-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.

Începând de luni, părinţii care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădiniţele/unităţile de învăţământ preşcolar de stat, în perioada vacanţei de vară, pot depune cereri la unităţile de învăţământ pe care le-au frecventat copiii în acest an şcolar, precizează sursa citată.

Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi, ulterior, transmise autorităţilor publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unităţi de învăţământ în care se vor desfăşura doar activităţi recreative.

Lista cu unităţile de învăţământ preşcolar va fi afişată la avizierul inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi/sau pe site-urile acestora.

Unitatea de învăţământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităţilor de învăţământ preşcolar, conform prevederilor Ordinului comun.

De exemplu, arată comunicatul MEC, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum şi celelalte accesorii neesenţiale.

Activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program. În acelaşi timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condiţiilor privind evitarea contactului strâns între copii şi a jocurilor care presupun apropierea la mai puţin de doi metri.

Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învăţământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare. 

Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă