18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportCFR Cluj, cu o mână pe titlu

CFR Cluj, cu o mână pe titlu

După mai bine de trei luni de pauză, Liga 1 s-a reluat, iar prima etapă a programat meciul „de foc” dintre CFR Cluj și FCSB, devenit deja un derby de tradiție în fotbalul românesc. Cu toate că partida din Gruia s-a disputat fără spectatori, fondul sonor a fost asigurat de la staţia de amplificare a stadionului de ambianţa de la partida dintre CFR şi Sevilla, din Europa League.

Neînvinși pe teren propriu din 2 septembrie 2018, feroviarii doreau să continue seria rezultatelor pozitive, în timp ce formația antrenată de Bogdan Vintilă era obligată să atace pentru a-și aconta toate cele trei puncte. Iar asta s-a văzut, FCSB preluând inițiativa încă din startul meciului. Cu toate că marile ocazii au apărut la poarta lui Giedrius Arlauskis, goalkeeper-ul lituanian a avut de fiecare dată replică la șuturile expediate, pe rând, de Tănase, Olaru, Man sau Florinel Coman. Golul a picat însă în sensul invers cursului jocului, după ce Ovidiu Popescu a deviat mingea în proprie poartă, fără să fie presat de vreun adversar, la un corner executat de CFR, în minutul 23. După aceea, campioana ultimilor două sezoane s-a apărat în stilul deja consacrat de Dan Petrescu, iar jocul mai bun al roș-albștrilor nu s-a concretizat pe tabela de marcaj, astfel că CFR s-a impus cu 1-0 și a făcut un pas uriaș spre al treilea titlu consecutiv.

La final, în pofida succesului la limită, Dan Petrescu și-a certat jucătorii și a declarat că FCSB a fost mai bună. „Sunt foarte nemulţumit de toţi jucătorii şi de mine, pentru că nu am pregătit bine acest meci. Trebuie să fim realişti şi corecţi, FCSB merita măcar un egal. E prima oară de când sunt eu la CFR şi FCSB e mai bună decât noi. Azi au fost mai buni ei”, a spus antrenorul ardelenilor.

De cealaltă parte, Vintilă nu mai speră la titlu și se axează pe singurul trofeu la care FCSB mai are șanse. „Cupa României este un obiectiv important pe care noi mizăm şi cu siguranţă că vom aborda meciurile pentru a câştiga acest trofeu”, a spus tehnicianul bucureștenilor.

Cu 7 etape rămase de disputat pâna la finalul play-off-ului, CFR Cluj este lider în Liga 1, cu 7 puncte avans față de urmăritoarele FCSB și Universitatea Craiova.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă