15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialDecizia privind impozitarea pensiilor speciale va fi tranșată la CCR

Decizia privind impozitarea pensiilor speciale va fi tranșată la CCR

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat, joi, că este sigur că prevederea de lege care ar impozita pensiile speciale va fi contestată la Curtea Constituţională a României (CCR).

“Faptul că se va ajunge la Curte cu această lege este evident. Noi, cei de la PNL, facem apel de pe acum la judecătorii Curţii Constituţionale, dintre care cinci au cumul de pensie – salariu şi sunt şi beneficiari de pensii speciale, să îşi amintească că sunt judecători constituţionali ai României şi reprezintă poporul român, nu propriile buzunare şi propriile interese personale”, a susținut deputatul Florin Roman.

Parlamentarul PNL consideră că proiectul de lege aprobat în acest moment respectă cerințele CCR.

“A fost un proiect al PNL, în care noi propuneam abrogarea pensiilor speciale, iar Curtea Constituţională a venit şi ne-a spus că ele nu pot fi abrogate, pot fi impozitate. Ăsta este motivul pentru care am renunţat la propunerea noastră iniţială de a face diferenţiere între pensiile militare şi pensiile speciale. Practic, nu mai există discriminare, această impozitare se aplică pentru absolut toate categoriile de pensii speciale”, a explicat Florin Roman.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă