14.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialAgenţia Mondială Antidoping suspendă activitatea laboratorului de la Bucureşti

Agenţia Mondială Antidoping suspendă activitatea laboratorului de la Bucureşti

Suspendarea a fost impusă ca urmare a unui număr de ”nonconformităţi” faţă de standardul internaţional pentru laboratoare, pentru care laboratorul de la Bucureşti fusese suspendat provizoriu în data de 29 noiembrie 2017.

De la data menţionată, procedurile disciplinare au fost îndeplinite de o comisie independentă de disciplină, mandatată să facă o recomandare către Comitetul Executiv al AMA/WADA cu privire la statutul laboratorului.

Suspendarea, care este luată în calcul de la data intrării în vigoare a sancţiunii provizorii, interzice laboratorului de la Bucureşti efectuarea oricăror activităţi antidoping, inclusiv analize de probe de urină şi sânge, menţionează comunicatul.

Pe perioada suspendării, probele care nu au fost analizate de laborator, probe aflate în procedură de confirmare şi alte probe care sunt supuse unei proceduri de confirmare (A şi/sau B), trebuie transportate în condiţii de siguranţă la laboratoare acreditate de AMA/WADA.

Laboratorul de la Bucureşti poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în termen de 21 de zile de la notificare.

În cazul în care laboratorul va îndeplini condiţiile impuse de comisia disciplinară, va putea aplica pentru reacreditarea sa înainte de expirarea suspendării de şase luni. Dacă aceste condiţii nu vor fi îndeplinite, Agenţia Mondială Antidoping ar putea prelungi suspendarea cu încă şase luni, se mai arată în comunicat, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite
00:01:06

Indonezia: O nouă erupție a Muntelui Ruang și închiderea unui aeroport internațional învecinat

Muntele Ruang, un vulcan din nordul Indoneziei, a erupt de mai multe ori marți, conform Agenției de Vulcanologie a arhipelagului, provocând evacuări, închiderea unui...

Spre pace în jurul Israelului

                                          In memoria lui Shlomo Avineri În jurul unei confruntări cu vaste implicații înfloresc de obicei opinii diverse. Or, numai abordarea cu date verificate și...

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă