19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalTensiuni între Turcia și Cipru cu privire la forarea gazelor naturale

Tensiuni între Turcia și Cipru cu privire la forarea gazelor naturale

”Retorica Turciei şi a ciprioţilor turci este nejustificată şi fără fundament. Aceasta nu serveşte poporului cipriot. Proiectele Republicii Cipru în materie de energie vor continua”, a afirmat şeful statului într-un comunicat.

”Invit în mod public Turcia şi comunitatea cipriotă-turcă să revină la masa negocierilor”, cu condiţia încetării încălcării drepturilor Ciprului în Zona sa economică exclusivă (ZEE), adaugă Nicos Anastasiades în textul menţionat.

Nicosia acuză Ankara de la începutul lunii februarie de încălcarea dreptului internaţional, după ce a blocat în largul insulei o navă de foraj închiriată de gigantul italian Eni, care deţine licenţe de explorare în ZEE cipriotă.

Anastasiades a dat asigurări miercuri că bogăţiile naturale din insulă aparţin statului şi vor fi împărţite cu ciprioţii turci odată ce insula se va reunifica.

Ciprul este divizat din 1974. Republica Cipru, stat membru al UE, îşi exercită de facto autoritatea doar pe două treimi din sudul ţării, restul de o treime, în nord, aflându-se sub administraţia autoproclamatei Republici turce a Ciprului de Nord, recunoscută numai de Ankara.

Procesul de reunificare se află în impas după eşecul de negocierilor de anul trecut, desfăşurate sub egida ONU.

Activităţile de explorare a gazelor desfăşurate de Republica Cipru în ZEE au declanşat tensiuni cu Ankara, care cere suspendarea lor, în aşteptarea unei soluţii privind insula divizată.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat companiile internaţionale care vor să efectueze prospecţiuni în apele cipriote, argumentând că apără ”drepturile inalienabile” ale comunităţii cipriote-turce privind resursele naturale ale insulei.

Blocarea navei italiene a intervenit după anunţul făcut de Nicosia că a descoperit importante rezerve de gaze în zona sa economică, explorată în comun cu Eni şi compania franceză Total, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă