12.4 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialLe Figaro: Brancusi, al doilea cel mai mare sculptor al erei moderne

Le Figaro: Brancusi, al doilea cel mai mare sculptor al erei moderne

Sculptorul roman Constantin Brancusi s-a clasat pe locul doi la categoria Sculptura, dupa Alberto Giacometti, in sondajul Le Figaro pentru stabilirea celor mai mari 40 de artisti ai erei moderne, potrivit site-ului cotidianului francez Le Figaro, transmite NewsIn.

In urma sondajului, internautii i-au ales ca fiind cei mai mari artisti ai secolului XX pe Paul Cezzane la categoria Arta moderna (24,55%), Francis Bacon la categoria Arta postbelica (20,42%), Pierre Soulages la Arta contemporana (25,6%) si Alberto Giacometti la categoria Sculptura (35,15%).

La categoria Sculptura, Constantin Brancusi, care a primit 18,33% din voturi, a fost depasit de Alberto Giacometti (35,15%). "Giacometti a fost preferat lui Brancusi, ceea ce dovedeste ca marele public il prefera pe cel care a invatat ideea sculpturii de la Brancusi, mai important din punct de vedere istoric. Ii inteleg, si eu sunt de acord", subliniaza Gregoire Billault, director al departamentului contemporan al casei de licitatii Sotheby's din Franta.

La categoria Arta moderna, Paul Cezzane (24,55%), fondator al modernismului, s-a clasat inaintea celebrului pictor italian Pablo Picasso, acestia fiind despartiti insa de putine voturi (Picasso a obtinut 24,08% din voturi). Tot o mica diferenta de voturi s-a inregistrat si intre primii doi clasati la categoria Arta postbelica, Francis Bacon (20,42%) clasandu-se inaintea lui Andy Warhol (19,73%).

La categoria Arta contemporana, francezul Pierre Soulages (25,6%) s-a clasat, cu o mare diferenta de procente, inaintea artistilor Anselm Kiefer (8,04%) si Damien Hirst, considerat cel mai scump artist in viata (5,85%).

Sondajul on-line a debutat pe site-ul cotidianului francez pe 15 iunie, iar votarea s-a incheiat pe 3 iulie. Sondajul a cuprins patru categorii, cu cate zece artisti – Arta moderna, Arta postbelica, Arta contemporana si Sculptura. S-a inregistrat un total de 23.914 voturi, 9.864 pentru Arta moderna, 5.392 pentru Arta contemporana, 4.140 la categoria de Arta contemporana si 4.518 pentru Sculptura.

La categoria Sculptura, Constantin Brancusi avea, la o zi de la lansarea sondajului, 14,43% din cele aproape 2.000 de voturi, clasandu-se pe locul doi. La categoria Arta contemporana, Damien Hirst, considerat cel mai scump artist in viata, a concurat cu artisti precum Pierre Soulages, Lucian Freud, Claude Lévêque sau Yan Pei-Ming. Paul Cezanne, Henry Matisse, Rene Magritte, Salvador Dalli si Pablo Picasso s-au numarat printre nominalizatii la categoria Arta moderna, iar Andy Warhol, Francis Bacon, Jackson Pollock si Edward Hopper au putut fi votati la categoria Arta postbelica.

Lista propusa de Le Figaro a retinut 40 dintre cei mai mari artisti, alesi datorita importantei lor in istoria artei, luand in considerare actualitatea, popularitatea si locul lor in cultura franceza.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă