19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăLifestyleParis, un tablou semnat Degas a fost găsit în cel mai neobișnuit...

Paris, un tablou semnat Degas a fost găsit în cel mai neobișnuit loc, după ce fusese furat în 2009

Proprietate a Muzeului d’Orsay din Paris, tabloul, cunoscut şi sub titlul “Les Figurants”, a fost furat la 31 decembrie 2009 din muzeul Cantini din Marsilia, căruia îi fusese împrumutat pentru o expoziţie, fără a fi descoperită vreo urmă de efracţie.

În timp ce controlau un autobuz parcat într-o zonă aflată la est de Paris, vameşii au descoperit la 16 februarie într-o valiză “o operă purtând semnătura lui Degas pentru care niciun pasager nu s-a identificat drept proprietar”, se menţionează într-un comunicat al ministerelor culturii şi conturilor publice.

Vameşii au confiscat atunci tabloul atribuit lui Degas, pictor impresionist francez născut în 1834 şi care a murit în 1917, şi au solicitat o expertiză din partea Muzeului d’Orsay. “Primele elemente ale expertizei ne permit să afirmăm că este vorba despre opera căutată”, au precizat cele două ministere.

Ministrul culturii, Françoise Nyssen, şi-a exprimat bucuria privind “această fericită redescoperire a unei opere aparţinând colecţiilor naţionale, a cărei dispariţie reprezenta o grea pierdere pentru patrimoniul impresionist francez”.

Omologul ei de la Ministerul conturilor publice, Gérald Darmanin, în subordinea căruia se află serviciul vamal, a salutat la rândul lui “vigilenţa constantă a serviciului vamal în lupta împotriva traficului de bunuri culturale şi angajamentul său în protecţia patrimoniului cultural”.

La momentul furtului tabloului în 2009, organizaţia muzeelor naţionale afirmase că tabloul de 32×27 cm, care datează din 1877, avea o valoare de 800.000 de euro. Personalul muzeului din Marsilia a vorbit despre o valoare de “30 de milioane de euro”, dar parchetul a invocat o “confuzie”.

Chestionat asupra acestui aspect, Muzeul d’Orsay a explicat marţi că nu comunică asupra acestor cifre. “Sunt valori de asigurare şi asta nu se poate comunica”, a precizat instituţia, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă