21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalMacron, Merkel și Putin, subiect „fierbinte” de discuții

Macron, Merkel și Putin, subiect „fierbinte” de discuții

„Consiliul de Securitate tocmai a adoptat în unanimitate o rezoluţie care cere o încetare a focului de 30 de zile în Siria”, aminteşte preşedinţia Franţei, calificând documentul Naţiunilor Unite ca o „primă etapă indispensabilă”, scrie Agerpres, citând sursa menționată.

Totodată, duminică, Merkel şi Macron vor discuta cu Putin despre „implementarea acestei rezoluţii şi despre foaia de parcurs în plan politic necesară pentru instaurarea unei păci durabile în Siria”.

„Vom fi în următoarele ore şi zile extrem de vigilenţi în privinţa aplicării sale concrete”, arată comunicatul, care afirmă că armistiţiul trebuie să fie respectat iar convoaiele umanitare trebuie să poată ajunge imediat în localităţile cele mai afectate de violenţe şi lipsuri. „Evacuările medicale de urgenţă trebuie să fie demarate fără obstacole”, adaugă textul menţionat.

„Toate ţările în cauză trebuie să acţioneze pentru deplina punere în practică în zilele următoare a angajamentelor asumate, începând cu ţările garante de la Astana, Rusia, Turcia şi Iran”, notează de asemenea Palatul Elysee.

AFP aminteşte că textul ONU se limitează să „ceară” un armistiţiu „fără întârziere”, cu obiectivul „de a permite livrarea regulată a ajutorului umanitar, a serviciilor şi evacuarea medicală a bolnavilor şi a răniţilor în starea cea mai gravă”.

Ostilităţile pot totuşi continua contra grupărilor jihadiste şi asociaţilor acestora, lăsând cale liberă interpretărilor, mai remarcă AFP.

O sută de copii, uciși în șapte zile

Peste 500 de civili, dintre care circa o sută de copii, au fost ucişi în şapte zile de lovituri ale regimului sirian asupra fiefului rebel din Ghouta de Est.

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat sâmbătă în unanimitate o rezoluţie care cere o încetare a focului în Siria pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile, pentru a permite acordarea ajutorului umanitar şi evacuările medicale.

Textul aprobat „cere ca toate părţile să înceteze fără întârziere ostilităţile pentru cel puţin 30 de zile consecutiv în Siria, pentru o pauză umanitară durabilă”.

Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...
Ultima oră
Pe aceeași temă