15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăFost președinte al Curții Constituționale "Iohannis este obligat s-o revoce pe Kovesi"

Fost președinte al Curții Constituționale “Iohannis este obligat s-o revoce pe Kovesi”

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale din prioada 2004-2007, Ioan Vida, susţine că preşedintele României este obligat să accepte solicitarea de revocare a şefei DNA, formulată de ministrul Justiţiei.

“Da (este obligat – n.r.). Sunt competenţe legale. Lumea nu ştie ce e aia. Cel din Guvern face o propunere, iar preşedintele confirmă acea propunere”, a declarat Vida la Antena 3. În urmă cu două zile, un alt fost preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, a afirmat că preşedintele Iohannis are posibilitatea legală de a refuza revocarea. „Spațiul de manevră al președintelui este prevăzut de Constituție. Este cel care numește și revocă. Are libertatea de a respinge numirea sau revocarea. Nu poți să-l forțezi pe președinte să facă cum zici tu”, a declarat Zegrean la Digi 24.

Cele mai citite

Nouă rețea pentru a viza traficanții de migranți în domeniul digital

Discuțiile din cadrul reuniunii tematice, organizate de Comisia Europeană și Europol, au condus la concluzii cheie privind răspunsul comun la activitățile online de trafic...

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă