Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vorbit, într-un interviu oferit DW, despre pericolele care planează, în viziunea sa, asupra Moldovei, dar și despre șansele pe care le are țara de a-și soluționa problemele teritoriale, geopolitice, sociale și economice.
„Nu cred că Moldova va deveni membru al UE. (…) Moldovei trebuie să i se permită să se împrietenească și cu Vestul, și cu Estul, iar dacă ni se va spune să alegem – se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. (…) Moldova nu va supraviețui dacă Vestul sau Estul vor încerca să ne folosească în scopuri militare. (…) „Iar lichidarea statalității moldovenești înseamnă război civil”, a menționat Dodon.
Potrivit lui, în momentul acesta Republica Moldova nu este independentă în luarea deciziilor, hotărârile pe subiecte majore fiind luate, în opinia sa, la Bruxelles și Washington. Dodon a criticat Occidentul pentru faptul că a sprijinit, în ultimii 9 ani, niște partide pro-europene false, care și-au furat propriul popor, acoperindu-se cu drapelul UE. În felul acesta au compromis ideea europeană în Moldova.
Pe de altă parte, Igor Dodon s-a lăudat cu relația pe care spune că o are cu Vladimir Putin și s-a arătat convins că acesta va învinge la alegerile din 18 martie din Rusia. A ținut să-l laude pe Putin chiar în detrimentul său, menționând că „Moldova nu are un astfel de patriot la conducerea țării”.
În ceea ce privește declarațiile simbolice de unire cu România, semnate de unii primari și consilii locale din Republica Moldova, Dodon a spus că respectivele declarații nu sunt doar simbolice: „Este vorba de o campanie, o încercare de a determina cât mai multă populație să pledeze pentru lichidarea statalității moldovenești”.
Vorbind despre integrarea europeană și pericolul izbucnirii unui război civil în cazul pierderii statalității Moldovei, președintele Dodon s-a referit la rezultatele referendumului ilegal din 2 februarie 2014 din Autonomia Găgăuză. În cadrul acestuia 97% dintre locuitorii regiunii s-ar fi pronunțat pentru aderarea Moldovei la „Uniunea Vamală” controlată de Rusia. După respectivul plebiscit, susținut de Igor Dodon în calitate de lider al Partidului Socialiștilor, procurorii moldoveni au declanșat mai multe procese penale pentru acțiuni separatiste.
DW: – Dle președinte, Moldova se confruntă cu un conflict între ramurile puterii. Parlamentul v-a tăiat din atribuții, Dvs refuzați să semnați unele decizii ale Parlamentului. Mulți consideră că aceste neînțelegeri au la bază opțiunea Dvs pro-rusă. Este adevărat?
Igor Dodon: – Știți, din păcate, de la proclamarea independenței Moldovei, am în vedere istoria modernă – ultimii 26 de ani liderii politici, elitele politice au fost împărțite în pro-europeni și pro-ruși. Și acest lucru este prost pentru Moldova. De aceea, din păcate, această încercare de a ne eticheta pe noi ca pro-ruși, evident, ea există și vine din partea oponenților mei politici. Dar aceasta e o mare greșeală. Eu sunt, întâi de toate, un politician pro-Moldova. Și cred că Moldova poate supraviețui doar dacă va avea relații bune și cu Vestul, și cu Estul . Noi nu ne putem împrieteni cu Rusia împotriva Europei și nu ne putem împrieteni cu Europa împotriva Rusiei.
DW: Bine, haideți să ne lămurim cu prietenia aceasta – cu unii sau cu ceilalți…
Igor Dodon: – Hai!
DW: Cum considerați Dvs, dacă considerați așa, care ar fi avantajele unei potențiale apropieri de Rusia? Am în vedere apropierea pozițiilor și o apropiere politică.
Igor Dodon: Știți, sunt foarte multe chestiuni de actualitate… și nu doar de actualitate, dar și strategice, care se referă la soarta Moldovei, care depind direct de parteneriatul strategic cu Rusia. Dacă vorbim de chestiunile sociale și economice – în Federația Rusă lucrează peste 600 de mii de conaționali de-ai noștri. Având în vedere că populația Moldovei este acum de 3 milioane, 600 de mii înseamnă foarte-foarte mult. Acești oameni transferă anual acasă mai mult de 1 miliard de dolari. Ca să înțelegeți cât de mult contează aceste cifre pentru noi – anul trecut investițiile directe au fost de 150 de milioane de dolari, adică de 6-7 ori mai mult . Piața rusă este prioritară pentru produsele noastre agroalimentare . Anul trecut noi am exportat aproximativ 200 de mii de tone de mere pe piața rusă din cele 400 de mii de tone pe care le-am produs. Pentru comparație, în UE, anul trecut noi am exportat 1,5 mii tone, adică de 18 ori mai puțin. Noi suntem dependenți de gazul rusesc. Noi luăm necesarul de 100% de gaze de la „Gazprom”.
În ceea ce privește chestiunile strategice, fără îndoială este vorba de problema transnistreană – în soluționarea acestei probleme sunt implicate, bineînțeles, toate părțile – și Estul și Vestul, dar poziția Federației Ruse este foarte importantă. Dacă vorbim despre integrarea europeană , știți noi cu Europa avem hotare comune. Uniunea Europeană este vecinul nostru . Noi avem hotarul, iată, cu România stat-membru al UE . Noi avem regim liberalizat de vize cu UE – foarte important pentru noi. Avem Acordul de Asociere. Personal am multe obiecții față de acest acord, dar el există, funcționează. În baza acestui acord, în țară au loc anumite reforme.
DW: Legat de acest acord, scuze că vă întrerup, în acest acord scrie că vă apropiați de UE, iar Dvs aveți obiecții față de acest acord. Înseamnă că nu sunteți pentru apropierea de UE. Care sunt neajunsurile?
Igor Dodon: – Hai să vă explic. Eu nu cred că Moldova va deveni membru al UE. De aceasta nu este pregătit nici Bruxellesul și ne-au dat clar asta de înțeles la recentul summit al Parteneriatului Estic, dar nici Moldova nu este pregătită pentru asta. Moldova, ca țară, deja am spus asta la început, poate supraviețui doar menținându-și prietenia și cu unii, și cu ceilalți. În Moldova, 1/3 din populație este vorbitoare de limbă rusă. Ei nu sunt ruși. Ei sunt ucraineni, găgăuzi, bulgari – sunt vorbitori de limbă rusă . Și atunci când cineva ne pune să alegem ori – ori – se întâmplă ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. Eu cred – și eu asta simt în ultima vreme – cred, aşadar, că jucătorii geopolitici din această regiune au conștientizat că pentru Moldova, pentru țări precum Moldova, trebuie să se creeze condiții ca să poată avea relații bune și cu unii și cu alții și să nu ne tragă nimeni dedesubt. Eu sunt pentru implementarea acquis-ului comunitar, a standardelor europene în foarte multe sectoare: justiție, mass-media, unele chestiuni sociale – sigur că acestea trebuie implementate, trebuie preluate practicile pozitive care funcționează în UE – desigur că noi vom susține asta.
DW: – Dar care sunt obiecțiile ?
Igor Dodon: – Eu am obiecții, de exemplu, referitor la anumite aspecte economice. Noi am semnat Acordul de Liber Schimb cu UE, ne-am deschis piața pentru mărfurile europene și producătorii noștri autohtoni nu pot face față concurenței. De ce? Pentru că pe aceste poziții producătorii din Europa beneficiază de subvenții serioase din partea statului. Noi nu le putem oferi așa ceva. Și noi ne distrugem producătorul autohton. De aceea atunci când ne-a vizitat comisarul pentru comerț de la Bruxelles și noi am discutat acest subiect și cu doamna Mogerini, eu le-am spus: haideți să revedem unele aspecte. Noi putem lăsa Acordul de Liber Schimb așa cum este ca parte a Acordului de Asociere, dar în privința a 6-7 grupuri de mărfuri care pentru noi sunt importante, este vorba de complexul agroindustrial, haideți să revenim la comerțul asimetric. Acestea sunt aspectele economice.
DW: – Am înțeles.
Igor Dodon: – Mai sunt și câteva aspecte care țin de partea politică și eu o să vă spun care sunt acestea. În Acordul de Asociere se referă foarte vag la tot ce înseamnă apărare, armată, etc. Moldova este o țară neutră. Și noi trebuie nu doar să menținem această neutralitate, dar și să o întărim. Noi categoric nu vrem să participăm la vreun fel de operațiuni militare, în blocuri militare, etc.
DW: – Sunteți împotriva NATO…
Igor Dodon: – Eu sunt contra oricărui bloc militar. Eu cred că Moldova nu trebuie să fie nici membru NATO, nici al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), pentru că Moldova nu va supraviețui dacă va încerca să ne folosească în scopuri militare, fie că este vorba despre Estul sau despre Vest.
DW: – Eu am înțeles atât raționamentele Dvs economice, cât și pe cele politice. Acum haideți să ne lămurim un pic cu simpatiile și antipatiile Dvs pro-ruse sau anti-ruse … În Moldova au fost interzise știrile difuzate de posturile rusești de televiziune. Dvs ați condamnat această interdicție. De ce?
Igor Dodon: – Nu poți lipsi cetățeanul de dreptul de a privi orice își dorește el. Să fie și așa fel de canal, și așa … Dacă îi place să urmărească CNN, DW – să le urmărească. Dacă îi place să urmărească „Rossia 24” – să urmească. De ce oponenții mei politici au recurs la această interdicție ? Ei înțeleg foarte bine că aceasta nu va schimba nimic. Moldova intră în primele 10 țări în ceea ce privește rata de penetrare a internetului . Cetățenii și-au montat antene parabolice, captează semnalul de pe sputnic și urmăresc ceea ce le place . Dar ei au făcut asta ca să placă Washingtonului și Bruxelles-ului. Acum e la modă să fii anti-rus … din considerente politice, etc.. Și ei au decis: hai să facem acest pas, adică încă un pas geopolitic , pentru ca respectivii să ne susțină pentru opțiunea noastră geopolitică. În interiorul țării au ruinat tot, reforme nu se fac, sărăcia crește, nivelul corupției a crescut sub lozinci europene, vedem asta în toate rapoartele instituțiilor occidentale. Dar nu tot ce lucește e aur. Ei se numesc pro-europeni, pentru că și-ai instalat drapelul UE pe Procuratura Generală,el atârnă acolo, dar aceasta nu înseamnă că Procuratura a început să lucreze după standarde europene.
DW: – Adică, vreți să spuneți că aceasta este o formulă de a devia atenția de la problemele care realmente există în țară și pun întreaga vină pe propaganda rusească…
Igor Dodon: – 9 ani a funcționat tactica asta. Când au furat 1 miliard de dolari din bănci, noi am avut o astfel de întâmplare … Apropo, imediat după semnarea Acordului de Asociere cu UE, din Banca Națională a Moldovei, prin intermediul băncilor comerciale au furat 1 miliard de dolari (08.11). Așa ceva nu s-a mai întâmplat nicăieri – atâta ticăloșenie. Iată atunci când ei făceau asemenea acțiuni împotriva propriului popor, tot timpul le spuneau occidentalilor: ascultați, voi iertați-ne, pentru că dacă nu o să ne susține în continuare, vin rușii. Iată o să vină Dodon – el e mâna lui Putin.
DW: – Când spuneți „Ei” îi aveți în vedere pe oponenții Dvs?
Igor Dodon: – Este vorba de așa-zisele partide pro-europene . Pe aceasta s-au ținut toți acești 9 ani. Iar Occidentul toți acești 9 ani a călcat pe această greblă. De aceea, atunci când eu spun că încrederea în UE a scăzut de 2 ori am în vedere anume aceasta. Pentru că cetățeanul moldovean nu înțelege. El vede că băieții aceștia fură banii din bănci, își bat joc de pensionari, etc. și fac toate astea sub drapelul integrării europene. Și atunci când eu îi întrebam… o întrebare foarte simplă partenerilor noștri europeni… Eu îi respect. Eu tot timpul le mulțumesc, pentru că așa cum ne-au ajutat ei în ultimii 9 ani, nu ne-a ajutat încă nimeni. În cei 26 de ani de independență, câți bani ne-a oferit Bruxelles-ul nu ne-a dat nimeni. Dar faptul că nu se vede nici un efect, e foarte rău. Trebuia să li se ceară socoteală. Și în 2014 sau în 2015, Bruxelles-ul a încetat finanțarea.
DW: – Haideți să vorbim despre Moldova din interior. Mai mult de 30 de localități au semnat declarații simbolice de unire cu România. Totodată, mai mult de 150 de localități au semnat…
Igor Dodon: – Deja 220…
DW: – … declarații în susținerea statalității Moldovei. Dvs ați spus la un moment dat că Moldova se află în prag de război civil. Tot mai credeți așa?
Igor Dodon: – Eu consider că dacă, la o anumită etapă, conducerea Moldovei, la nivel oficial va încerca să meargă pe ideea unirii cu România și lichidării statalității moldovenești, asta va însemna război civil. Noi prin așa ceva am trecut la începutul anilor ’90 . Problema transnistreană – și noi am fost la un pas să mai avem o astfel de problemă în Găgăuzia – anume din acest motiv a apărut . Ce înseamnă aceasta? Este un stat membru al UE, vecinul nostru, România. Sunt frații noștri. Noi îi respectăm, îi iubim. Dar noi avem statul nostru. Noi nu pretindem la părți din teritoriul lor, deși jumătate din România de azi, istoric , în veacul XIV, era Moldova. Moldova mare . Noi nu pretindem acum la nimic . Dar acolo (în România – n.n.) și-au propus ca obiectiv politic să unească această palmă de pământ, țara noastră, cu România. Este o greșeală. Dar un astfel de proiect este finanțat la nivel de stat . Din bugetul de stat al României sunt finanțate posturi TV care pledează deschis pentru unire. Pe aceste posturi TV nu le interzice nimeni. Asta e important. De aceea, când au început să semneze aceste declarații… Ele nu sunt simbolice.Ele nu sunt pur simbolice. Este vorba de o campanie. Este o încercare de a determina cât mai multă populație să pledeze pentru lichidarea statalității moldovenești. În acest caz, poziția mea a fost foarte tranșantă și clară. Eu cred că orice președinte în locul meu – el este garantul statalității – nu ar admite așa ceva. Eu nu vreau război civil. Eu nu vreau destabilizare. Dar ar trebui să lucreze mult mai activ în acest sens și instituțiile statului.
DW: – Spuneți-mi vă rog, iată pe de o parte – propaganda rusească , pe de altă parte vorbiți de această campanie… În ce măsură Moldova, în opinia Dvs, este independentă în luarea deciziilor?
Igor Dodon: – În momentul acesta, eu cred că prea multă independență nu are. Atunci când au de furat ceva, ei fură singuri . Dar în ceea ce privește chestiunile majore – este vorba de UE și Washington. Eu nu sunt împotriva acordurilor . Eu personal am condus negocierile cu FMI în 2005 și 2006 când Moldova beneficia de un program foarte avantajos. Eu eram negociator din partea Moldovei. Noi avem nevoie de astfel de acorduri – cu FMI, cu Banca Mondială, cu UE , dar ele trebuie să reiasă din interesele noastre naționale. Și se poate ajunge la compromis. Eu am găsit asemenea compromisuri.
DW: – În Rusia vor avea loc alegeri în curând, pe 18 martie. Toți se așteaptă că Vladimir Putin va fi reales. Pe Dvs asta v-ar bucura?
Igor Dodon: – Eu niciodată nu mi-am ascuns atitudinea. Eu cred că Vladimir Vladimirovici a făcut foarte mult pentru Federația Rusă. Moldovei îi lipsește un astfel de patriot la conducerea țării . Și, din păcate, în ultimii 25-26 de ani, așa personalități… Un pic a încercat Voronin să facă ceva , dar așa personalități noi n-am avut, de aceea eu cred că… eu nu vreau să mă amestec, sunt procesele lor interne, dar eu consider că victoria lui Putin va fi un pas pentru fortificarea în continuare a pozițiilor atât în interiorul țării, cât și în plan extern. Pentru noi, pentru Moldova, pentru mine personal, eu am relații foarte bune cu Vladimir Vladimirovici – noi ne-am întâlnit de multe ori anul trecut și eu sper că după ce va fi reales noi vom dialoga și vom colabora la fel de bine.
DW: – Să discutăm acum despre Ucraina, vecinul Dvs. și vecinul Rusiei. Având în vedere experiența Dvs în soluționarea problemelor cu Rusia în Transnistria, ce sfat i-ați da Ucrainei pentru soluționarea conflictelor, problemelor pe care le are în Donbas și Crimeea ?
Igor Dodon: – Știți, Ucraina este vecinul nostru. Și dacă noi am putea să nu încurcăm, asta e cel mai important, să nu încurcăm – acesta va fi cel mai mare ajutor. Eu sunt gata să discut și cu vecinii noștri din Ucraina, bineînțeles cu Rusia noi avem deja contacte, dar eu îmi doresc foarte mult ca ei cât mai repede să se așeze și să rezolve aceste probleme.
DW: – Un răspuns foarte diplomatic…
Igor Dodon: – Nu. Eu nu cunosc detalii despre ceea ce se întâmplă la ei. Cum? Se vor așeza odată la masa de negocieri și trebuie să rezolve problema aceasta. Dar, aceasta e o lecție importantă și pentru noi Mă refer la ceea ce se întâmplă în Ucraina O lecție tristă . Aceasta este o lecție importantă și pentru Rusia, și pentru UE, și pentru SUA . Ori ce s-a întâmplat – părerea mea – pe ei și unii și ceilalți au încercat să-i tragă spre ei.
DW: – „Ei”, aveți în vedere UE – „ceilalți”, Rusia?
Igor Dodon: – UE, Rusia, UE împreună cu SUA. Niciodata Ucraina de Vest nu va fi pro-rusă. Și niciodată regiunile acestea destabilizate, Crimeea – nu vor fi pro-europene. La fel e și în Moldova. Transnistria nu va fi niciodată pro-europeană . Nu va fi. Acolo sunt 300 de mii de cetățeni ai Federației Ruse. Ei sunt și cetățeni ai Republicii Moldova. În Autonomia Găgăuză sunt 150 de mii de locuitori – mai mult de 150 de mii de locuitori. La referendum 97% au optat pentru Uniunea Eurasiatică, anterior se numea Uniunea Vamală. Ei niciodată nu vor vota 97% pentru Europa. Dacă politicienii din Rusia și din Europa vor încerca să-i tragă spre ei, va avea loc ruptura. Eu cred – aici avem de-a face cu un moment foarte important – eu cred că și Bruxelles și Moscova – eu am discutat și cu Putin și cu Mogerini, și cu Tusk – eu cred că au început să conștientizeze că pentru astfel de țări trebuie să li se dea posibilitate să aibă relații bune și cu unii, și cu alții.
DW: – Bine, hai să ne întoarcem la țara Dvs. Datorită Acordului de la Minsk, atenția comunității internaționale asupra Ucrainei a crescut. V-ați dori la fel de multă atenție din partea Occidentului, din partea comunității internaționale în reglementarea problemei transnistrene ?
Igor Dodon: – Noi avem deja formatul de negocieri 5+2 care a fost convenit și care funcționează și dă anumite rezultate concrete. Dar dacă am început să discutăm despre Transnistria, aceasta este o temă foarte importantă. Eu cred că Vestul și Rusia, în timpul apropiat, vor avea nevoie de o agendă comună în această regiune. Ambele părți vor avea nevoie de istorii de succes. Siria e departe. Dar cei din Vest și Rusia vor trebui să construiască „poduri”, vor trebui să demonstreze că pot să ajungă la niște înțelegeri, nu să lupte doar cu sancțiuni unul împotriva celuilalt. Și haideți să analizăm unde, în această regiune, se poate atinge un compromis. În Ucraina, deja am vorbit, nu va fi ușor. Alte conflicte înghețate… Noi vedem ce se întâmplă între Armenia și Azerbaidjan. Eu am fost anul trecut și la Bacu și la Erevan. Și anul acesta voi merge. Eu am relații bune și cu unii și cu ceilalți. Dar cel mai ușor de soluționat este situația de la noi, din Transnistria . Noi nu avem acele probleme care sunt în Donbas sau în Caucaz. De aceea, eu consider că 2019, când se vor termina alegerile, se va face o încercare de a soluționa și de a demonstra succes în soluționarea anumitor probleme. Și eu cred că noi vom avea o ocazie serioasă ca Moldova și soluționarea problemei transnistrene să apară în agenda marilor jucători. Eu mizez foarte mult, am mai spus asta reprezentanților Germaniei , eu mizez foarte mult pe o poziție pro-activă a Berlinului în această privință. Și dacă Germania își va asuma o astfel de agendă , eu sunt convins că va apare și voință din partea părții ruse… O să vă spun chiar mai tranșant – eu discut această chestiune de fiecare dată când mă întâlnesc cu Putin. Eu abordez acest subiect de fiecare dată cu oficialii și politicienii europeni și occidentali la fiecare întâlnire .
DW: – Apropos, încă o întrebare scurtă vizând Ucraina: Veți solicita Kievului să închidă hotarul între Ucraina și Transnistria, pentru a pune presiune pe Moscova?
Igor Dodon: – Nici nu se pune astfel problema ca să închidem și așa mai departe… Aste sunt discuții și tentative de a interpreta lucrurile. Dacă noi vorbim despre crearea unui stat comun, atunci stat comun înseamnă hotare comune. Iar noi avem stat comun. Toate statele spun că Transnistria este parte a Moldovei. Asta înseamnă că trebuie să avem hotar comun. Problema nu constă în a închide. Dacă acolo apar niște posturi și din cauza asta este prejudiciat bugetul transnistrean, agenții economici sau cetățenii, atunci așa ceva nu putem face categoric. Trebuie să ne așezăm la masa de negocieri și să identificăm ieșiri din situație. Dar dacă aceasta împiedică contrabanda , atunci înțeleg că există interes economic și aceasta nu are nici o legătură cu interesele cetățenilor. Pentru că este vorba de grupări care fac bani prin aceste scheme de contrabandă.
DW: – Despre alegerile parlamentare. Ele sunt planificate pentru luna noiembrie. Cum credeți că vor fi? Va fi ceva altfel?
Igor Dodon: – Probabilitatea că alegerile parlamentare ordinare vor avea loc în noiembrie este mare. Deși dacă ținem cont de faptul că primarii de Chișinău și Bălți și-au dat demisia, pot să apară unele modificări. Adică eu nu exlud că ele pot să aibă loc și mai devreme. Eu nu exclud că alegerile parlamentare pot avea loc mai devreme. Noi insistam să fie organizate alegeri anticipate din 2014. Și poziția noastră este, și eu deja am spus, cum numai va apărea posibilitatea să dizolv Parlamentul, eu voi semna imediat decretul. Cu cât mai repede, cu atât mai bine .
DW: – Dle președinte, aș vrea, la final, să vă întreb ceva mai personal. Sunteți un președinte sub asediu?
Igor Dodon: – Destul de des sunt întrebat despre asta. Știți, noi parcă am fi pe un câmp minat. Oponenții noștri politici, pentru că nu pot controla președintele, eu am vorbit despre Partidul Democrat, care și-a tras majoritate parlamentară cu sprijinul Vestului , dar pentru că nu pot controla Președinția, încearcă să-mi limiteze spațiul de manevră. Mi-au tăiat majoritatea atribuțiilor. Serviciul de Informații și Securitate era în subordinea președintelui – mi-au luat-o. Procurorul general trebuie numit de președinte – ei s-au grăbit și, până la învestirea mea, l-au ales singuri. Văd că președintele nu semnează ceva – ei, prin intermediul Curții Constituționale, ca niște lași emit niște interpretări ilegale de care râde deja toată lumea… Nu e o situație simplă. Cel mai important lucru este că în mine cred oamenii – majoritatea cetățenilor Republicii Moldova susține poziția mea.
DW: – Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, vă mulțumesc pentru acest interviu.
Igor Dogon: – Vă mulțumesc și eu.
Interviul a fost realizat de Juri Rescheto