La sfarsitul saptamanii trecute, Miss Universe® Romania 2009 si-a incheiat preselectia. 24 de concurente dintre cele 200 invitate au fost declarate finaliste.
Trei din cele 24 de finaliste au fost excluse din competitie, intrucat s-a descoperit ulterior selectiei ca acestea pozasera in posturi ce contravin regulamentului de inscriere al concursului Miss Universe® Romania 2009. Primele doua fete au fost descalificate imediat dupa preselectie, iar in decursul zilei de ieri s-a descoperit ca o a treia concurenta, Roxana Ilie, a incalcat regulamentul. Cu toate ca pe lista de inscriere fetele declarasera sub semnatura ca nu au participat in trecut la astfel de sesiuni de fotografie, ulterior descoperirile facute au dus la descalificarea acestora.
"Miss Universe® este unul dintre cele mai prestigioase concursuri de frumusete din lume si nu pot fi incalcate regulile de moralitate. Faptul ca cele trei fete castigatoare ale preselectiei, nu au declarat aparitiile lor cu un oarecare grad de nuditate, a avut o consecinta defavorabila participarii lor in competitie", a declarat Alina Dumitru, Director de Comunicare Miss Universe® Romania 2009.
Astfel, pe data de 27 iunie in cadrul emisiunii difuzate pe TVR 1, vor intra in concursul Miss Universe® Romania 2009, restul de 23 de finaliste.
"Conform contractului semnat cu Miss Universe Organisation, suntem obligati sa avem minim 20 de concurente. Deoarece timpul si toate demersurile facute in prima faza a pregatirilor, in care au fost realizate filmele de prezentare, sesiunile foto si costumele pentru seara finala din 27 iunie, nu ne mai permit inlocuirea fetei descalificate" a adaugat Alina Dumitru.