19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialVrancea: Elev ajuns la spital, după ce a căzut de la 2...

Vrancea: Elev ajuns la spital, după ce a căzut de la 2 metri

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, doi copii din clasa a V-a de la o şcoală gimnazială din judeţ au lipsit la una dintre ore şi s-au jucat pe scările clădirii. Copilul care a ajuns la spital s-a dezechilibrat în momentul în care încerca să alunece pe balustradă şi a căzut de la înălţime.

Imediat, incidentul a fost raportat cadrelor didactice, medicului din localitate, serviciului de ambulanţă şi asistentului maternal care are grijă de copilul de 11 ani.

”Doi copii de clasa a V-a de la Şcoala Gimnazială din Dumitreşti nu s-au dus la una dintre ore, s-au ascuns într-o toaletă şi, după ce s-a sunat, s-au jucat pe hol. Unul dintre ei s-a dat pe burtă pe o balustradă, s-a dezechilibrat şi a căzut de la aproximativ doi metri înălţime. A fost văzut de femeia de serviciu, ea şi colegul au anunţat cadrele didactice, apoi a fost chemat medicul din localitate şi, bineînţeles, a fost anunţat incidentul la 112. Copilul este în plasament, a fost anunţat şi asistentul maternal. Din câte am înţeles, nu este vorba despre copii problemă, ei au lipsit de la o oră şi erau marcaţi cu absenţă”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISJ Vrancea, Bogdan Ciubotaru.

Copilul a scăpat cu câteva leziuni, dar va rămâne internat în spital pentru investigaţii suplimentare.

”Medicul din localitate i-a acordat primele îngrijiri, până a venit salvarea care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Focşani. De acolo am aflat că starea copilului este bună, se vor face mai multe investigaţii, dar se pare că are un traumatism cerebral fără leziuni externe importante. Va rămâne sub observaţie”, a spus Bogdan Ciobotaru.

În şcoală a început o anchetă, iar în funcţie de rezultatele acesteia Inspectoratul Şcolar va stabili dacă se impun sancţiuni sau alte măsuri.

Cele mai citite

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă