15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUPDATE Marian Vanghelie o avertizează pe șefa DNA: Vor ieşi multe lucruri...

UPDATE Marian Vanghelie o avertizează pe șefa DNA: Vor ieşi multe lucruri frumoase în spaţiul public

„Până daţi voi sentinţa vor ieşi multe lucruri frumoase în spaţiul public”, le-a spus Vanghelie judecătorilor care decid dacă îl arestează din nou, la cererea procurorilor DNA, potrivit Antena3.

Laura Codruţa Kovesi o să aibă probleme mari în curând, ameninţă Marian Vanghelie chiar în instanţă. Fostul primar susţine că vor apărea noi dezvăluiri care să arate modul în care lucrează Direcţia Naţională Anticorupţie chiar zilele acestea.

„Noi suntem DNA, nu ne este frică. La remarca asta ce să spun, eu sunt golan și nu mi-e frică. Eu cred că orice om sănătos la cap își dă seama că după zece ani de nenorociri trebuie să se plătească într-un fel. Nu sunt eu cel care critic și anchetez. Atâția mii de oameni cărora li s-a nenorocit viața, trebuie să plăteacsă. În istorie la noi așa s-a întâmplat. Au plătit toți la un moment dat”, a declarat Marian Vanghelie.

Cererea procurorilor a fost înregistrată pe 13 martie. Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în iulie 2015, fiind acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, unele fapte fiind săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un “comision” de 20% din încasări.

„Aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”, conform procurorilor anticorupţie.

Anchetatorii susţin că foloasele necuvenite la care se face referire în rechizitoriu au constat în predarea de sume de bani lichizi, încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal, în cedarea părţilor sociale şi, implicit, a patrimoniului – unei societăţi comerciale către persoane indicate de edilul suspendat sau în transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Marian Vanghelie.

 

Cele mai citite

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...
Ultima oră
Pe aceeași temă