16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăLucian Bode: „Până la finele anului vom avea în lucru peste 250...

Lucian Bode: „Până la finele anului vom avea în lucru peste 250 de kilometri de autostrăzi”

El şi-a propus ca până la sfârşitul anului să încheie contracte pentru aproximativ 400 de kilometri de drumuri expres şi autostrăzi, în contextul în care la preluarea ministerului erau şantiere pe 94 de kilometri.

“În acest moment, avem 170 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres în lucru, iar până la finele anului vom avea în lucru peste 250 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres. Şi aici mă refer la semnarea ordinului de începere pentru Autostrada de Centură a Bucureştiului, varianta de Sud, cu cei 52 de kilometri, cu trei tronsoane, respectiv la tronsoane din Autostrada Transilvania. Bineînţeles că o parte din aceşti 250 de kilometri vor fi daţi în trafic până la finele anului”, a declarat Bode.

Printre lucrările care în momentul de faţă au fost realizate în proporţie de peste 90%, el a amintit Sebeş-Turda, Râşnov-Cristian, parte din varianta ocolitoare a municipiului Bacău.

“Am semnat contracte de proiectare şi execuţie doar pe infrastructura de transport rutier pe 85 de kilometri, iar până la sfârşitul anului estimăm că vom semna contracte pentru proiectare şi execuţie pentru aproximativ 400 de kilometri de autostradă şi drumuri expres. Am semnat contractele pentru Sibiu-Piteşti, secţiunea a V-a, pentru Târgu Mureş-Ungheni, Biharia-Borş”, a mai spus ministrul Bode.

Printre contractele de proiectare şi execuţie care ar putea fi semnate până la sfârşitul acestui an se află atât tronsoanele 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Transilvania, precum şi centura de nord a Bucureştiului şi drumul expres Brăila-Galaţi.

Ministrul Transporturilor a vizitat vineri mai multe şantiere din judeţul Tulcea, alături de premierul Ludovic Orban.

Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă